Reprezentanții Ligii Profesioniste de Fotbal au acuzat, într-un comunicat, atitudinea operatorului de cablu RCS&RDS, care „încearcă să manipuleaze opinia publică și justiția”.
Reprezentanții LPF au publicat, astăzi, pe siteul oficial, un comunicat de presă, ca reacţie „faţă de acţiunile companiei RCS&RDS din ultima perioadă prin care aceasta încearcă să manipuleze opinia publică şi justiţia din România în legătură cu pretinse încălcări ale legislaţiei concurenţei de către Liga Profesionistă de Fotbal".
„Compania RCS&RDS a cunoscut încă din data de 2 aprilie 2014 că partenerul media al Ligii Profesioniste de Fotbal, compania Intel Sky Broadcast Ltd, a iniţiat negocieri cu distribuitorii de servicii de programe audiovizuale, prin intermediul unei cereri publice de oferte, în vederea difuzării meciurilor din cadrul competiţiei Campionatul Naţional „Liga I". În acest sens, compania RCS&RDS a avut şi are în continuare posibilitatea de a se adresa reprezentantului Intel Sky Broadcast Ltd în România, respectiv Societatea de Avocaţi «Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii», pentru a purta negocieri cu privire la difuzarea jocurilor din competiţia Campionatul Naţional «Liga I»", se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, RCS&RDS a transmis Ligii Profesioniste de Fotbal mai multe scrisori "cu singurul scop de a încerca, cu rea-credinţă, preconstituirea unor mijloace de probă pentru iniţierea unor demersuri neîntemeiate în justiţie, lăsând impresia lipsei unei intenţii serioase de a găsi soluţii pentru difuzarea jocurilor din cadrul competiţiei Campionatul Naţional «Liga I» şi în sezonul 2014/15".
„Referitor la procedurile şicanatorii pe care RCS&RDS le-a deschis împotriva Ligii Profesioniste de Fotbal (cum ar fi, spre exemplu, cererea de intervenţie formulată în cadrul procedurii privind înregistrarea în Registrul Federaţiilor a noilor organe de conducere ale Ligii), menţionăm că acestea nu au sorţi de izbândă într-o justiţie liberă şi normală precum este cea din România şi reprezintă o gravă desconsiderare a principiilor fundamentale de drept şi a persoanelor chemate să soluţioneze astfel de cereri", spune LPF.
În comunicat se mai spune că RDS&RCS nu este membru afiliat al LPF şi nu a participat la şedinţa Adunării Generale din 14 noiembrie 2013 prin care "Gino Iorgulescu a fost ales, în mod legal, preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal".
„(...) procedura de înregistrare a noilor organe de conducere nu influenţează valabilitatea acestora, procedura de înregistrare având un scop pur informativ", mai spun cei de la LPF.
Totodată, LPF spune că speră că reprezentanţii RCS&RDS "vor renunţa la demersurile şicanatorii şi vădit nelegale îndreptate împotriva Ligii Profesioniste de Fotbal". "(...) şi avem încredere că vor găsi soluţiile comerciale pentru ca abonaţii RCS&RDS să poată viziona şi pe mai departe meciurile din Campionatul Naţional «Liga I» şi din «Cupa Ligii-Adeplast»", mai spune LPF.