Liga Profesionistă de Fotbal a încasat prima tranșă din totalul de 27,5 milioane de euro, bani ce provin din drepturile de televizare ale meciurilor din campionatul intern pentru sezonul 2014-2015.
Firma Intel Sky Broadcast a plătit către forul condus de Gino Iorgulescu suma de 13,75 de milioane de euro, prima parte din totalul de 27,5 milioane de euro, bani ce trebuie achitați în baza contractului semnat între cele două părți la data de 4 martie. În consecință, cele 18 cluburi din campionatul intern își vor primi sumele ce li se cuvin, începând de miercuri.