Lovitură uriașă pentru unguri! S-a dat ordin în plin război: Capacitatea de producție va fi redusă de urgență

Ungaria. Sursă: Butenkow | Dreamstime.com

Chiar în momentul în care întreprinderile așteptau cu nerăbdare o redresare economică după criza generată de pandemia de coronavirus, războiul din Ucraina a subminat speranțele privind creșterea industriei auto din Europa Centrală în anul curent. Constructorul auto german Audi a transmis, joi, că își ajustează operațiunile de producție la fabrica sa din Ungaria.

Ungaria resimte din plin consecințele economice ale războiului din Ucraina, declanșat pe data de 24 februarie, și în industria auto. Compania Audi a anunțat modificări privind operațiunile de producție din teritoriul ungar, care reprezintă o parte din exporturile ungare, iar asta din cauză că invazia militară din țara vecină afectează lanțurile de aprovizionare și vânzările.

Veniturile Audi în Ungaria sunt „mai mici”

Președintele Audi Ungaria, Alfons Dintner, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că fabrica din orașul Gyor, situat în vestul țării, și-a schimbat deja turele de fabricație a motoarelor și a oprit exporturile către Rusia, în conformitate cu o decizie a Volkswagen, proprietarul Audi.

Audi construiește la această fabrică modelele Q3 și TT, precum și motoare pentru mărcile grupului Volkswagen.

Dar impactul asupra fabricii din Ungaria „nu va fi dramatic”, a spus el, adăugând că uzina a produs anul trecut 1,6 milioane de motoare, inclusiv 250.000 de unități de propulsie electrică.

„Veniturile noastre vor fi ușor mai mici, dar acesta este încă începutul anului și avem o mulțime de oportunități serioase, așa că există o șansă bună pentru noi să recuperăm multe lucruri până la sfârșitul anului”, a spus Dintner, potrivit Reuters.

Se va mări capacitatea de producție în România

Pe de altă parte, directorul general al Audi, Markus Duesmann, a declarat că producătorul se așteaptă să revină la o producție normală în curând, deoarece furnizorii își măresc capacitatea în România, Tunisia și Maroc, iar în Europa se fac livrări și din China și Mexic.

„Credem că în următoarele câteva săptămâni vom ajunge la un volum complet, iar apoi situația s-ar putea relaxa în a doua jumătate a anului, în funcție de cum evoluează războiul”, a declarat, miercuri, Duesmann jurnaliștilor.

Un alt producător auto și-a redus producția

Fabrica Suzuki din Ungaria a suspendat, de asemenea, exporturile de mașini către Rusia și Ucraina începând cu luna martie, în timp ce producătorul german de automobile premium Daimler-Benz a anunțat că a redus producția la două schimburi la fabrica sa din Ungaria.

Dintner a declarat că fabrica Audi din Ungaria, ale cărei venituri au crescut cu 2,6%, la 7,7 miliarde de euro (8,52 miliarde de dolari) anul trecut, a onorat toate comenzile de până acum, în pofida provocărilor legate de lanțul de aprovizionare, adăugând că portofoliul de comenzi este într-o formă bună.