Lovitură pentru Gabriela Firea. Grevă spontană. Sute de angajați protestează. Document exclusiv EVZ

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, se confruntă cu o grevă spontană anunțată de sindicaliștii de la Administrația Străzilor. Angajații sunt revoltați după ce au fost anunțați că, începând de astăzi, vor fi transferați la Compania Municipală Parking București SA, una dintre cele 22 de companii declarate ilegale de judecători.Totodată, susțin sindicaliștii, conducerea primăriei a decis preluarea ilegală a unor parcări publice.

Sindicatul Liber „Semnale rutiere”, din cadrul Administrației Străzilor a anunțat o grevă spontană care se va desfășura în curtea insituției. Începând cu ora 10.00, sunt așteptați la protest circa 200 de angajați. „Protestul va dura două ore, atât cât ne permite legea”, a precizat, pentru EVZ, unul dintre sindicaliști. Decizia de a intra în grevă survine ca urmare a unei decizii prin care Administrația Străzilor este înștiințată că, începând de astăzi, trebuie să predea către Compania Municipală Parking București SA ultimele trei paraje publice din Capitală:  Crângași, Aviatorilor 1S, Aviatorilor 2S și Aviatorilor 2D.

Totodată, în procesul verbal de predare primire care ar trebui să fie întocmit între Administrația Străzilor și Compania Municipală Parking București SA se specifică faptul că salariații vor efectua activități de verificare și monitorizare pentru toate parcajele, în subordinea și prin regulamentul stabilit pentru compania nou-înființată. Sindicaliștii consideră această decizie ilegală deoarece survine după decizia definitivă a Curții de Apel București care a decis că aceste companii, inclusiv Compania Municipală Parking București SA, au fost înființate ilegal. În documentul intrat în posesia EVZ se arată că se pune în aplicare o decizie din 10 octombrie 2018 prin care s-a format comisia de predare pe bază de proces verbal a tuturor bunurilor de la Administrația Străzilor către Compania Municipală Parking București SA.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, în noiembrie 2018, anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare a companiilor municipale ale Primăriei Capitalei, în urma unui proces iniţiat de USR Bucureşti în 2017, decizia fiind definitivă. Cu toate acestea, primarul general Gabriela Firea a declarat că aceste societăţi sunt legale, chiar dacă în decizia Curţii de Apel se arată că ele ar fi trebuit înfiinţate cu o majoritate de două treimi.