George Burcea, fostul soț al cunoscutei cântărețe Andreea Bălan, a reușit să surprindă internauții și nu numai, după ce a postat un video pe Insta Story. Actorul a publicat o conferință online, în care apar mai mulți actori, dar și… Kira, fiica lui Gheorghe Hagi.
Fata lui Gheorghe Hagi a urmat cursurile facultății de Teatru și Film New York din Las Vegas, una dintre cele mai bune școli de practică în producția de film. A mai jucat în scurt-metrajele „București, te iubesc” (2014) și „Fragile” (2017). A jucat și în piese de teatru. Iar acum, se pare că în urmăroarea piesă, George Burcea va juca alături de fiica celebrului antrenor.
Reamintim că George Burcea are mari probleme cu poliția după ce a fost prins sub influența drogurilor la volan și se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.
Din această cauză, actorul are un cui împotriva polițiștilor.
Recent, el a publicat o fotografie în care își arată furia față de oamenii legii.
„Sunteți la fel de murdari precum geamul ăsta”, a scris actorul pe Instagram.