Curtea de Apel București a stabilit că procedura de selecție a membrilor conducerii Hidroelectrica, derulată în 2019, nu respectă legea. Judecătorii Curții au menținut o decizie pronunțată de Tribunalul București care a dispus anularea procedurii de selecție. Decizia Curții de Apel este executorie, dar poate fi atacată cu recurs. Pentru compania de stat, hotărârea instanței reprezintă lovitură foarte dură, dat fiind că Hidroelectirca este în plină procedură de listare la Bursa de Valori.
Judecătorii Curții de Apel București au menținut decizia Tribunalului prin care se dispune reluarea procedurii de selecție pentru Directoratul companiei Hidroelectrica, din anul 2019. Hotărârea Curții de Apel este executorie, chiar dacă poate fi atacat cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Procesul a fost deschis în justiție de un fost director financiar al Hidroelectrica, Chiriac Petronel, concediat, iar mai apoi repus în funcție de justiție.
„Respinge apelul ca nefondat. Obligă apelanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. să plătească intimatului Chiriac Petronel suma de 17.311,62 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 01.03.2023. Document: Hotarâre 316/2023 din 01.03.2023”, se arată în minunta publicată pe portalul instanțelor de judecată.
Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București ridică oarece probleme, dat fiind că Hidroelectrica este în plină procedură de listare la Bursa de Valori. Fondul Proprietatea, acționar minoritar, dorește să listeze minim 15% din pachetul de acțiuni de 20%, pe care îl deține, până la jumătatea acestui an.
Ce a reclamat autorul plângerii
Reclamantul Chiriac Petronel a solicitat, în acțiunea pe care a inițiat-o, la Tribunalul București, în principal, anularea procedurii de organizare a concursului derulat pentru ocuparea poziţiilor de membru Directoratul Hidroelectrica. În cererea de chemare în judecată, el a arătat că, prin anunţul de recrutare pentru poziţia de Director, pârâta S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A a specificat că procedura este realizată în scopul selectării celor mai potriviţi candidaţi.
În ciuda faptului că și-a asumat respectarea dispoziţiilor OUG 109/2011 în legătură cu concursul, pârâta nu a ţinut cont de dispoziţiile legale şi ar fi realizat selecția după bunul său plac. La selecție a participat şi reclamantul Chiriac Petronel, care a ajuns până la interviul final, unde a fost respins.
Cei cinci directori ai companiei au fost selectați în baza OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, în perioada când Ministerul Energiei, acționarul majoritar, era condus de Anton Anton (ALDE).
Noul Directorat, format din Bogdan Badea, președinte, Marian Bratu, Răzvan Ionuț Pătăliu, Cristian Vladoianu și Radu Cristian Pop (ultimul înlocuit în decembrie 2022 cu Andrei-Dominic Gerea), și-a început mandatul care se întinde pe patru ani, în 10 iunie 2019.
Ce a stabilit instanța de fond
În aprilie 2022, instanța de fond, Tribunalul București, a admis acțiunea reclamantului Chiriac Petronel și a dispus anularea procedurii din 2019.
„Admite acţiunea. Respinge cererea de intervenţie accesorie. Anulează procedura de recrutare şi selecţie pentru ocuparea a 5 posturi de membri ai Directoratului S.P.E.E.H. Hidroelectrica SA desfăşurată în perioada 10.04.2019-04.06.2019. Obligă societatea pârâtă să emită o nouă decizie privind o nouă procedură de recrutare şi selecţie. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, constând în onorariul de avocat în cuantum de 2.500 lei. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, astăzi, 12.04.2022”, se arăta în minuta judecătorilor.
În aceast context, instanța a apreciat că transparenţa, nediscriminarea şi tratamentul egal în procedura de selecţie presupunea comunicarea către candidaţi a criteriilor de evaluare, în detaliu, cum prevede art. 38 din Normele metodologice pentru stabilirea criteriilor de selecţie. Pârâta Hidroelectrica SA, însă, nu a demonstrat că şi-a îndeplinit această obligaţie, au stabilit judecătorii. Astfel, potrivit dispoziţiilor legale, selecţia finală a candidaţilor, aflaţi în lista scurtă, trebuia să se facă pe bază de interviu, organizat de comisia de selecţie în baza unui plan de interviu.
În acest caz au arătat judecătorii, Hidroelectrica SA nu a dovedit că a comunicat candidaţilor, inclusiv reclamantului, planul de interviu. Or, având în vedere că punctajul obţinut la interviu era un element esenţial pentru departajarea finală, tribunalul a constatat sub acest aspect încălcarea condiţiilor legale de transparenţă şi de tratament egal al candidaţilor. Pe baza acestor considerente, judecătorii au apreciat ca fiind întemeiată acţiunea reclamantului, urmând să o admită şi să dispună anularea procedurii de recrutare şi selecţie pentru ocuparea a 5 posturi de membri ai Directoratului S.P.E.E.H. Hidroelectrica SA, conform justnews.ro.
Concediat și repus în funcție de justiție
În luna noiembrie a nului 2017, Petronel Chiriac a fost concediat de la Hidroelectrica, dar ulterior a contestat decizia. Printr-o hotărâre care a fost prinunțată în decembrie 2020, instanța i-a dat dreptate și l-a repus în funcția deținută înainte de concediere.
De asemenea, Tribunalul a mai decis, în proces, că Hidroeletrica trebuie să îi plătească lui Petronel Chiriac despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii si până la reintegrarea efectivă. Sumele au fost actualizate cu dobânda legală şi indicele de inflaţie, calculate la data plăţii efective, relata la momentul respectiv Financial Intelligence.