Șoferii vor trebui să fie din ce în ce mai atenți să nu încalce regulile de circulație. Din 2020, punctul de amendă va crește din nou, sancțiunile devenind astfel și mai scumpe.
Punctul-amendă este plafonat de câțiva ani la 145 de lei, însă, din 2020 amenzile de circulație ar putea crește considerabil, scrie Cancan.
Fiindcă salariul minim brut pe economie a crescut de mai multe ori în ultimii ani, punctul-amendă nu a putut crește atât de rapid, și astfel a fost plafonat an de an de Guvern. Însă, actuala plafonare expiră la finalul lui 2019 și dacă Guvernul Orban nu va interveni, amenzile vor crește considerabil anul viitor.
Punctul de amendă se calculează prin lege la o valoare de 10% din salariul minim brut pe economie, iar în mod normal atunci când crește salariul minim crește și punctul de amendă.
Guvernul a decis până acum de două ori să înghețe valoarea punctului de amendă, prin ordonanță de urgență, prima dată în 2017, pentru 2018 și a doua oară în 2018, pentru 2019. Astfel, valoarea punctului de amendă a rămas la 145 de lei, deși salariul minim brut pe economie a crescut în 2018 la 1900 de lei și în 2019 la 2080 de lei. Astfel, fără această măsură, punctul de amendă ar fi crescut la 190, respectiv 208 lei.
Contravențiile din Clasa I se sancționează cu 2 sau 3 puncte-amendă. În prezent înseamnă 290-435 lei, dar dacă crește punctul de amendă suma va ajunge la 416 – 624 lei.
Contravențiile din Clasa 2 se sancționează cu 4 sau 5 puncte-amendă. În prezent înseamnă 580-625 lei, dar dacă crește punctul de amendă suma va ajunge la 835 – 1040 lei.
Contravențiile din Clasa 3 se sancționează cu 6 sau 8 puncte-amendă. În prezent înseamnă 870-1.160 lei, dar dacă crește punctul de amendă suma va ajunge la 1.248 – 1.664 lei.
Contravențiile din Clasa 4 se sancționează cu echivalentul 9-20 de puncte-amendă. În prezent înseamnă 1.305-2.900 lei, dar dacă crește punctul de amendă suma va ajunge la 1872 – 4.160 lei.
Contravențiile din Clasa 5 se sancționează în prezent cu 21-100 puncte amendă, adică sume cuprinse între 3.045-14.500 de lei. Dacă va crește punctul de amendă, suma va ajunge între 4.368 și 20.800 de lei.