Lovitură grea pentru proprietarii „vehiculelor fără stăpân”. De când va intra legea în vigoare

La Senat a fost depus un proiect care se va pune în dezbatere prin procedură de urgenţă, prin care se va scurta de la un an la șase luni perioada în care vehiculele abandonate pot sta în parcările publice.

Inițiativa prevede includerea autoturismelor înmatriculate în străinătate în categoria „vehicule fără stăpân”

Noțiunea de „vehicul fără stăpân” va fi definită astfel: „vehiculul de orice categorie, fără plăcuță de înmatriculare sau alte marcaje oficiale, ori înmatriculat în străinătate, staționat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, de cel puțin 6 luni, al cărui proprietar sau deținător legal este necunoscut”, potrivit proiectului de lege.

Totodată, termenul de vehicul abandonat va fi definit, conform inițiativei legislative, ca: „vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale de cel puțin 6 luni, al cărui proprietar sau deținător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice că acesta nu corespunde circulației pe drumurile publice, conform rigorilor impuse de lege”.

De asemenea, proiectul introduce obligația de a prezenta dovada achitării taxelor auto, a amenzilor și dovada efectuării Inspecției Tehnice Periodice (ITP) de către proprietar sau deținătorul legal în termen de cinci zile de la primirea somației.

„În cazul vehiculului abandonat, primarul, la propunerea agenților constatatori prevăzuți la art. 3, îl somează pe proprietarul sau deținătorul legal al acestuia, prin poștă și/sau curierat rapid, prin scrisoare recomandată cu aviz de primire, ca în termen de 5 zile de la primire să ridice vehiculul aflat în locul special amenajat în care a fost depozitat”, se arată în proiectul de lege.

Articolul 3 al legii în vigoare prevede că: „Pentru vehiculele în privința cărora există indicii temeinice că ar fi fără stăpân sau că ar fi abandonate, aflate pe domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, agenții constatatori din aparatul propriu al consiliului local, împuterniciți de primar, precum și agenții aparținând organelor de poliție vor întocmi procese-verbale de constatare”.

Proiectul mai introduce și posibilitatea ca primăria care ridică mașina, la 10 de zile după ce a fost comunicată somația proprietarului, să vândă autoturismul, nu doar să îl trimită la unitatea de colectare a deșeurilor, cum prevede legea în prezent.

„Dacă proprietarul sau deținătorul legal al vehiculului abandonat nu răspunde somației primite sau nu face dovada calității de proprietar, a plății taxelor și impozitelor la zi sau a altor taxe prevăzute de lege, după expirarea unui termen de 10 zile de la data comunicării somației adresate proprietarului sau deținătorului legal, vehiculul trece de drept în proprietatea unității administrativ-teritoriale din raza căreia a fost ridicat, liber de orice sarcini, prin dispoziție a primarului și urmeaza a fi valorificat prin vânzare în condițiile legii sau predat unei unități de colectare și valorificare a deșeurilor, în funcție de starea vehiculului”, menționează articolul 10, alineatul 1, din inițiativa legislativă.

De asemenea, proiectul prevede ca amenzile să fie mai mari decât în prezent. Astfel, acestea se vor încadra intre 1.000 şi 2.000 de lei pentru proprietarii mașinilor care primesc somație și care în maxim cinci zile nu ridică vehiculul de pe domeniul public sau privat al statului sau al unității administrativ teritoriale.

Inițiatorii de la USR argumentează că sunt mulți proprietari de mașini care nu vor să renunţe la maşini chiar dacă sunt nefuncţionale.

„Prima dificultate constă în faptul că există proprietari care nu utilizează vehiculele perioade îndelungate (de ordinul anilor de zile). Aceștia nu doresc să rezolve problema și declară că vehiculul nu este abandonat, nedorind să renunțe la el, deși, de cele mai multe ori, acesta este impracticabil circulației, ocupă spațiu în parcări sau pe străzi și creează astfel obstacole în fluența traficului rutier și pietonal. De asemenea, sunt proprietari care susțin că au taxele auto achitate și consideră că au dreptul să țină vehiculul parcat pe domeniul public, chiar dacă acesta se află într-o stare avansată de degradare”, arată parlamentarii USR în expunerea de motive a proiectului de lege.

„În cazul vehiculelor cu numere străine, proprietarii nu sunt cunoscuți și nu pot fi identificați, fapt pentru care acestea rămân în continuare pe domeniul public. Nu în ultimul rând, există vehicule ai căror proprietari au adresa de domiciliu în alte localități, li se comunică prin poștă somația sau dispoziția primarului, dar somațiile sunt returnate, fiind necesară afișarea sau înmânarea acestor documente, iar Poliția sau Poliția Locală din localitatea respectivă nu sunt obligate legale să ofere sprijin în acest sens. Din cauza acestor lacune legislative, în foarte multe orașe din România rămân mii de vehicule abandonate care ocupă spații de parcare ce ar putea fi folosite de alte vehicule ce participă activ la mobilitatea cetățenilor”, conform expunerii de motive, potrivit digi24.ro