LOVITURĂ DURĂ pentru toți parlamentarii. Legea a fost adoptată în SENAT

LOVITURĂ DURĂ pentru toți parlamentarii. Legea a fost adoptată în SENAT

Legea prin care numărul de parlamentari se reduce la 300 a fost adoptată de Senat. Termenul în care dezbaterea trebuia făcută a fost depăși și ca urmare legea se consideră adoptată automat în prima cameră sesizată

"Inițiativa legislativă a PMP privind reducerea numărului de parlamentari la 300 a fost adoptată tacit de către Senat. În plină campanie pentru un nou referendum, iată că este posibil să punem în aplicare rezultatul referendumului din 2009 privind reducerea numărului de parlmanentari la 300. Chiar dacă tacit, chiar dacă atât de târziu.

Actuala putere are acum ocazia de a demonstra că nu doar mimează preocuparea față de respectarea voinței poporului exprimată prin referendum, ci chiar o face. Corect ar fi ca săptămâna viitoare să avem pe ordinea de zi, în plenul Camerei Deputaților, această inițiativă legislativă pentru a da votul final pentru adoptarea acesteia. Abia atunci vor fi credibili în mesajele pe care le transmit zilele acestea referitoare la referendumul convocat pentru 6-7 octombrie", scrie Tomac pe Facebook.

În 2009, la propunerea preşedintele Traian Băsescu, s-a desfăşurat referendumul consultativ pentru trecerea la parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari. Fiind un referendum consultativ, acesta nu a produs automat efecte. Legea de modificare a Constituţiei, pentru reducerea numărului de parlamentari, ar urma să fie supusă din nou unui vot la referendum, în cazul în care ar fi adoptată de Parlament, potrivit www.stiripesurse.ro

Ne puteți urmări și pe Google News