Poliţiştii revoltaţi că nu li se măresc salariile, la fel ca şi la ceilalţi bugetari, au pus în practică o metodă de protest la care Guvernul Grindeanu nu se aştepta. Oamenii legii pot da o gaură de 44 de milioane de euro la bugetul de stat, atât cât este apreciată de sindicaliştii din MAI valoarea amenzilor aplicate, anual, de oamenii legii. În toată ţara, s-a răspândit un adevărat fenomen: agenţii de la Rutieră, Ordine Publică sau cei de la Poliţia de Frontieră aplică doar avertismente, spre bucuria românilor prinşi că încalcă legea.
Poliţiştii revoltaţi că nu li se măresc salariile, la fel ca şi la ceilalţi bugetari, aşa cum a stabilit Guvernul Grindeanu prin HG 1/2017, au pus în practică o metodă inedită de protest prin care ar putea da o gaură uriaşă la bugetul de stat. Cu puţin timp înainte de mitingul din 16 martie din faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne (MAI), agenţii de la Rutieră din Cluj au început să dea numai avertismente şoferilor care încălcau legea. Ideea s-a răspândit atât de repede, mai ales pe reţelele de socializare, încât această metodă de protest a luat o amploare nebănuită în toată ţara. Astfel, acum, asistăm la un adevărat fenomen în MAI: agenţii de la Rutieră, Ordine Publică sau cei de la Poliţia de Frontieră aplică doar avertismente, spre bucuria românilor prinşi că încalcă legea.
La această formă de protest au aderat şi sindicatele din MAI, precum Sindicatul Poliţiştilor Diamantul, Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP), Sindicatul Poliţiştilor Europol, dar şi alte formaţiuni sindicale formate din poliţişti sau poliţişti de frontieră. Zilnic, pe reţelele de socializare sunt postate avertismentele aplicate de oameni ai legii din diferite judeţe şi din Bucureşti.
Europol, unul dintre sindicatele ai căror membri au protestat la mitingul organizat de SNAP în faţa sediului MAI, a prezentat o situaţie a amenzilor înasate de agenţii de poliţie de la populaţie din care riese că, anual, din sancţiunile aplicate se strâng circa 200 milioane de lei, adică în jur de 44 de milioane de euro. Asta în condiţiile în care, susţin cei de la Europol, din 2008 până în prezent, polițiștilor le-au crescut salariile cu aproximativ 55 lei, sumă care reprezintă jumătate din valoarea salariului de merit pentru agenții de poliție.
“Este tot ceea ce a primit sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională în urma adoptării OUG 20/2016 și OUG 43/2016, iar începând cu 1 august 2017, urmau să primească diferența de la salariul de merit…ați ghicit, tot de 55 lei”, susţine Andreica.
În context, Europol a prezentat cifrele pe care polițiștii din stradă le generează la bugetele locale și de stat:
- 1 din 25 de cetățeni sunt sancționați lunar în România la una dintre normele legale care prevăd ca sancțiune contravenția, ceea ce înseamnă că avem o medie de aproximativ 700.000 de amenzi lunar.
- valoarea medie a unei contravenții este de 250 lei, în condițiile în care la regimul rutier cea mai mică amendă este de 145 lei iar cea mai mare, pentru persoanele fizice, este de 2900 lei.
- populația achită lunar amenzi lunar de aprox. 17 mil. de lei (3,8 mil. euro).
- anual în România, numai din amenzi, poliția aduce venituri de 200 mil. de lei (44 mil. euro)
Europol precizează că agentul de poliţie, conform legii, atunci când constată săvârșirea unei contravenții este obligat să aplice o sancțiune principal, amendă sau avertisment, în funcție de aprecierea sa cu privire la pericolul și gravitatea faptei. “Așa cum judecătorii stabilesc pedepse pentru infracțiuni, așa și legea stabilește că agentul constatator este unicul care poate aprecia ce sancțiune să aplice. Cifrele de mai sus sunt estimative dar și informative, și sperăm să le dea de gândit atât guvernanților cât și polițiștilor”, susţin sindicaliştii.
Sindicaliştii au transmis, totodată, şi un mesaj adresat liderilor PSD: “Dacă ministra a declarat că polițiștilor nu le-au crescut salariile pentru că nu au reprezentat o prioritate pentru programul de guvernare al PSD, atunci îi spunem și noi ministrei că respectul nostru și contribuția la bugetele locale și de stat va fi pe măsură. Decât la dispoziția partidului, mai bine rămân banii în buzunarele românilor”.