Fuga din țară a Nadiei Comăneci, produsă în noaptea dintre 28 spre 29 noiembrie 1989, a reprezentat la vremea respectivă un șoc pe plan intern și extern. Noi amănunte vin să completeze acele momente.
Ceea ce astăzi poate fi încadrat din toate punctele de vedere la un Breaking News. Pe atunci, normal, știrea a lipsit cu desăvârșire din presa vremii. Despre jurnalele de Actualități nici nu putea fi vorba. Românii au aflat însă pe calea undelor, de la Radio Europa Liberă. Lovitura a fost resimțită din plin și de întreg regimul ceaușist. Existau precedente de sportivi români care rămăseseră în străinătate. Mai ales fotbaliști.
Dan Coe, fost la Rapid, fugit în RFG, în 1980, găsit spânzurat în 1981, la Koln, Marcel Răducanu (ex-Steaua), rămas și el în RFG, în 1981 și Miodrag Belodedici (Steaua), plecat în Iugoslavia, în 1988. Ba chiar și de la Dinamo, echipa Internelor, a dezertat un fotbalist: Marcel Sabou, stabilit în Spania.
În cazul primilor trei vorbim despre jucători „grei”, cu nume, de echipă națională. Însă niciunul dintre cazuri nu a creat unda de șoc produsă de fuga „Zeiței de la Montreal”. Nadia nu mai era doar o campioană care revoluționase gimnastica. Era un jolly joker al sistemului, un produs care arăta succesul sportului centralizat și al societății socialiste.
În cartea „Puterea Umbrei”, jurnalistul Dan Andronic poartă un dialog captivant cu generalul de brigadă (r) Aurel I. Rogojan, printre altele, fost șef de cabinet al generalului Iulian Vlad, fost șef al Departamentului Securității Statului. Discuția pleacă de la geneza serviciului secret intern și ajunge până în prezent. Este atins, inevitabil, și subiectul Revoluției din 1989. Aurel I. Rogojan descrie peisajul premergător evenimentelor din 1989 și semnele care indicau căderea regimului.
Recomandările noastre
