Lovitură cumplită pentru cei care stau la bloc! Anunțul a venit astăzi, 10 ianuarie

Bloc. Sursa: Pixabay

Compania Municipală Termoenergetica a anunțat că peste 600 de blocuri din București vor rămâne fără apă caldă și căldură. Toate sectoarele din Capitală vor avea parte de o serie de probleme. Oamenii vor face frigul în plină iarnă.

Compania Municipală Termoenergetica a anunțat că o mulțime de blocuri vor avea probleme cu căldura și apa caldă. Toate sectoarele din Capitală sunt vizate.

În Sectorul 1, 78 de blocuri vor rămâne fără apă caldă și căldură, din cauza unor avarii la circuitul primar (str. Barbu Lăutaru) sau la furnizorul de gaze (str. Someşul Rece). Cu o problemă asemănătoare se vor confrunta și oamenii care locuiesc în Aviaţiei.

Compania a anunțat că Sectorul 2 al Capitalei deja a rămas fără apă caldă. Oamenii din 9 blocuri din str. Carei şi Bld. Basarabia vor sta în frig. Sunt deficienţe în ce priveşte furnizarea agentului termic la 132 de blocuri sau imobile din cauza lipsei parametrilor pentru livrarea apei calde sau a căldurii.

Bucureștenii vor face frigul

Nu a fost ocolit nici Sectorul 3. Apa caldă și căldura au fost oprite la 109 blocuri în zonele Bld. Octavian Goga, Cal. Călăraşi, Bld. Theodor Pallady, Cal. Vitan, Bld. 1 Decembrie. Responsabilii încearcă să repare situația. Este vorba de o avarie foarte mare.

bloc de locuinte

Persoanele din de 228 de blocuri sau imobile de pe str. Mărgeanului, Şos. Alexandria, Şos. Sălaj, Cal. Ferentari, Bld. Naţiunile Unite din Sectorul 5 fac frigul în locuințele lor, iar temperaturile de afară nu ajută situația.

În Sectorul 6, apa caldă e oprită la 26 de blocuri, ca urmare a unor avarii pe str. Romancierilor, Bld. Timişoara, Bld. Iuliu Maniu.

Compania Municipală Termoenergetica a anunțat că oamenii din Sectorul 4 nu se vor confrunta cu problemele din celelalte sectoare.

Nicuşor Dan vine cu o nouă surpriză

„Am semnat Acordul pentru modernizarea altor 11 km din reţeaua primară de termoficare. Lucrările vor începe în luna ianuarie şi vor fi realizate de Compania Energetica. Segmentul care urmează să fie modernizat este aferent magistralei Grozăveşti şi face parte din cei 40 de kilometri de reţea de termoficare scoşi la licitaţie în 2021.

Sunt conştient că problema termoficării este una vitală şi îi asigur pe locuitorii Capitalei că facem tot posibilul pentru a corecta această situaţie generată de indolenţa precedentelor administraţii” a scris Nicuşor Dan pe Facebook, potrivit Capital.