LOTERIA BONURILOR FISCALE. Bonurile CÂȘTIGĂTOARE la extragerea din 20 ianuarie 2019

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a organizat duminică, 20 ianuarie 2019, o nouă extragere a bonurilor fiscale. La această extragere au participat bonurile emise în perioada 1 - 31 decembrie 2018. La extragerea de duminică, au fost desemnate câștigătoare bonurile fiscale emise în data de 13 decembrie 2018, cu o valoare de 905 lei,

La  LOTERIA BONURILOR FISCALE din 20 ianuarie 2019, fondul de premiere a rămas neschimbat, au participat bonurile fiscale emise în perioada 1 - 31 decembrie 2018, iar fondul de premiere este de 1 milion de lei, din această sumă  vor fi acordate cel mult 100 de premii, conform dcnews.ro

Rezultatele extragerii din 20 ianuarie 2019 vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. "Loteria Română" (CNLR) pentru o perioadă de minim 30 de zile. 

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, pe o perioadă de 30 de zile.

Pentru a beneficia de premiu, posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună, la orice administraţie fiscală din structura ANAF,bonurile fiscale (în original) alături de o copie după actului de identitate şi o cerere.

Condiții pentru ca bonul fiscal să fie considerat câștigător

Un bon fiscal este considerat câștigător doar dacă îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine). 

Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câștigătoare în prima etapă de selecție, va elibera o copie a acestora cu mențiunea "conform cu originalul", pe care va fi scris numărul unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenței, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP şi ANAF.

În situația în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1 milion de lei este împărțit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticității bonurilor câștigătoare. Dacă în urma centralizării se constată depășirea numărului maxim de 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câștigători.