Loredana este una dintre cele mai iubite cântărețe de la noi, drept urmare primește un onorariu de regină. Aceasta are stabilit pentru un eveniment de 45 de minute prețul de 15.000 mi de euro. Doar că de regulă nu vine singură.
Onorariu de peste 10.000 de euro
Aceasta este însoțită de instrumentiști si sunetiști pentru a se asigura că totul merge strună. Desigur că în banii mai sus menționați intră și plata celor care o însoțesc. De altfel Loredana este una dintre artistele apreciate și datorită repertoriului său vast. Ea cântă de la muzică ușoară la muzică de petrecere la care de regulă primește și bani pentru dedicații. De altfel ea a avut în trecut și o colaborare de răsunet cu opt dintre maneliștii de succes din România.
Colaborarea a fost pusă la cale de Costi Ioniță și a fost un real succes. Mai ales că alături de regină a cântat și ”regele manelelor„ Florin Salam. Melodia lansată atunci este una dintre preferatele oamenilor la evenimente precum nunțile. Cert este că Loredana este unul dintre puținii artiști care ia pauză de la cântări.
Loredana aprofundează spiritualitatea hindusă
De regulă aceasta preferă să ia pauză primăvara, atunci când merge în India, timp de o lună. Ultima dată când a fost a stat câteva nopți la nimeni alta decât Iulia Vântur. De altfel artista i-a mulțumit public acesteia și iubitului ei Salman Khan pentru faptul că au găzduit-o pe ea și pe fiica ei. Sunt deja câțiva ani de când Loredana merge în India în fiecare primăvară.
Legătura ei cu spiritualitatea hindusă s-a accentuat în momentul COVID. De altfel la acel moment, artista sfătuia pe urmăritorii ei să gândească pozitiv și să fie cât mai calmi cu putință. Loredana a petrecut atunci mult timp făcând meditații și apropiindu-se de acest gen de spiritualitate. Faptul că a continuat să facă acest lucru și după COVID este un semn că artista pare că și-a găsit calea, din această perspectivă.