Loredana Groza, una dintre cele mai iubite artiste din România, atrage o comunitate impresionantă de fani datorită talentului și carismei sale. În ultima sa postare de pe rețelele sociale, cântăreața a atras sute de comentarii din partea fanilor, care au rămas fermecați de frumusețea ei.
Pe lângă faptul că majoritatea admiratorilor Loredanei Groza i-au transmis cât de mult o apreciază și i-au făcut nenumărate complimente, un internaut mai îndrăzneț i-a adresat „marea întrebare” artistei, cu atât mai mult că acum aceasta este o femeie singură.
Loredana Groza, cerută în căsătorie de un fan
„Te măriți cu mine?”, a fost întrebarea unui urmăritor. „Super, trăiește viața cum știi mai frumos, nu ierta nimic ce-ți place!”/ „Ești fantastică în toate”/ „Wow, și Maddona e invidioasă”/ „Lori, te iubesc mult!”/ „Marilyn Monroe de România!”/ „Frumusețe naturală!”/ „O divă”/ „Superbă doamnă!”, au fost doar câteva dintre comentariile fanilor, la postarea Loredanei Groza, potrivit Cancan.
Artista este din nou o femeie singură după ce tatăl ei a dat-o de gol și a mărturisit că Loredana nu mai este interesată de ce face soțul ei, dând de înțeles că s-au separat. Numai că, nici artista și nici soțul ei, Andrei Boncea, nu au făcut vreun comentariu pe marginea subiectului.
Cu toate acestea, chiar dacă cei doi nu mai formează un cuplu, au ales să păstreze o relație bazată pe respect, conform declarațiilor făcute de tatăl solistei. „Nu mă interesează unde stă el, nici pe ea nu o interesează. Relațiile dintre ei sunt normale, nu se pune problema de dușmănie întrei ei. Lucrurile merg bine, au un copil”, a declarat tatăl Loredanei Groza în urmă cu ceva timp.
Ce a făcut cântăreața după despărțirea de soțul ei
Cântăreața a vrut să lase în urmă tot, cel puțin pentru o perioadă, așa că a plecat pentru câteva luni în India, alături de fiica ei. Ea a renunțat la spectacole și la prieteni și a ales o călătorie spirituală.
Aceasta s-a pozat adesea împreună cu fiica ei, la diverse activități și îmbrăcate în haine tradiționale. Lipsa Loredanei, pentru atâta vreme, a surprins pe toată lumea.