Federația Română de Atletism - FRA va oferi câteva locuri de muncă în cadrul organizației, românilor din Diaspora, precum și 10 locuri la cursul de formare de arbitri în atletism, care să le ofere șansa să poată arbitra competiţii de nivel naţional şi internaţional.
Companiile românilor din străinătate vor avea posibilitatea să se promoveze atât la competiţiile din România, cât şi ca susţinători ai loturilor naţionale de atletism ale României participante la competiţiile naționale și internaţionale.
Primul protocol de cooperare pentru sprijinirea sportivilor români de pretutindeni a fost semnat joi de Federația Română de Atletism- FRA și Romanian Business Leaders - RePatriot. Astfel cele două organizații vor susține proiecte de interes comun având ca obiectiv general o conectare mai bună a sportivilor români de pretutindeni cu România.
RePatriot Sport este o iniţiativă care oferă posibilitatea tinerilor atleți, născuţi în familii de români din străinătate, de a concura sub culorile drapelului României. Românii de peste hotare vor fi sprijiniți în vederea întăririlor legăturilor cu România, promovând rezultatele remarcabile și încurajând întoarcerea lor acasă.
“În primul rând mă bucur foarte tare că între Federaţia Română de Atletism şi RePatriot se pun astăzi bazele unei colaborări de durată. Federaţia Română de Atletism reprezintă sportul românesc în întreaga lume, iar RePatriot reprezintă sufletul românilor din întreaga lume. M-aş fi bucurat să beneficiez de o oportunitate similară în domeniul meu de activitate în timpul cât am studiat în străinătate.”, declarat Laura Pazari, Director de Marketing al FRA, revenită în România după o activitate de 7 ani în Italia.
Prin crearea de fan cluburi ale echipelor naţionale de atletism ale României, la care pot adera românii stabiliţi temporar sau definitiv în străinătate se va sprijini susținerea sportivilor români și impulsionarea performanţei în atletism.