Locul unde a fost îmbuteliată berea „de comă”, la secret
- Adam Popescu
- 20 februarie 2009, 08:39
Deși au trecut deja aproape 48 de ore, producătorii de bere păstrează secret locul în care a fost îmbuteliat lichidul băut de un bucureștean care a fost internat ulterior, în comă.
Reprezentanţii grupului Sab Miller, care dețin marca „Timișoreana”, ne-au comunicat doar că a început o anchetă internă în urma incidentului de la Bârlad. „Deşi nu am primit nicio notificare oficială legată de acest incident, imediat ce am aflat, am demarat toate procedurile interne de verificare”, ne-a declarat, joi, Diana Klusch, directorul de afaceri al corporaţiei. Între timp, inspectorii sanitari inventariază toate societățile comerciale care au cumpărat doze de bere de la distribuitorul Taviany SRL Vaslui.
„Se acționează «piramidal», în sensul că se verifică toți cei care s-au aprovizionat cu doze de bere de la această firmă”, au spus inspectorii sanitari. Băr batul de 37 de ani care a fost cât pe ce să-și piardă viața după o înghițitură de bere este în continuare internat la terapie intensivă.
La închiderea ediției, me dicii erau rezervați în privința evoluției stării de sănătate a pacientului pentru că nu cunoșteau, încă, sursa de intoxicare. (Departamentul corespondenți)