Persoanele care au locuit în anumite oraşe, pe o rază opt kilometri, 30 de ani, se pot pensiona mai devreme cu doi ani din cauza poluării
Senatul a modificat, printr-o propunere legislativă, Legea privind sistemul unitar de pensii publice. Prin propunerea legislativă pentru modificarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, inițiată de parlamentarii PNL Gigel Știrbu și Paul Stănescu, locuitorii Slatinei beneficiază de aceleași condiții de pensionare ca locuitorii din Baia Mare, Copșa Mică, Zlatna și Târgu Mureș. “Persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă cauzată de extracția și prelucrarea minereurilor neferoase cu conținut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor și/ sau de cocs metalurgic și a emisiilor de amoniac și derivate, respectiv Baia Mare, Copșa Mică, Zlatna, Slatina și Târgu Mureș, pe o rază de opt kilometri, beneficiază de reducerea cu 2 ani a vârstei standard de pensionare, fără penalizare”, stipulează articolul proiectului de lege în noua sa formă. Actul normativ va intra în dezbaterea Camerei Deputaților, cu rol decizional.