Locomotivele deraiate sâmbătă îl zboară din scaun pe directorul „somnoros” de la CFR

Două deraieri ale unor locomotive de tren, survenite sâmbătă la interval de doar câteva ore una de alta (prima a trenului de călători care circula din Braşov spre Mediaş, deraiată în cursul dimineții, în judeţul Braşov, la Racoş, iar cea de-a doua, a trenului rapid de pe relaţia Braşov-Curtici, accident petrecut după amiază, la ieşirea din localitatea Săvârşin din județul Arad) pecetluiesc soarta actualului director general al CFR, Leon Bărbulescu.

Numit la cârma regiei în urmă cu un an, pe data de 21 martie 2018, Bărbulescu a avut, față de cele două evenimente, o reacție deloc pe placul proaspăt numitului ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, care vrea să îl zboare pe Leon Bărbulescu din scaunul de director.

„Să se odihnească, dar nu pe banii de la CFR Călători!”

Întrebat telefonic, la puțin timp după producerea celui deal doilea indicent feroviar, de către un reporter de televiziune în legătură cu motivele care au stat la baza producerii celor două deraieri, șeful CFR a afirmat, nonșalant, că nu s-a întâmplat nimic și că a fost trezit din somn. Declarația l-a scos din sărite pe ministru Transporturilor care a cerut deja schimbarea din funcție a lui Leon Bărbulescu.

„Sunt convins că fără ca eu să am vreo ingerinţă, cei din Consiliu de administraţie de la CFR Călători îl vor lăsa pe domnul director să se odihnească în continuare, dar nu pe banii de la CFR Călători şi în cursul zilei de mâine o să vreau să am şi eu o discuţie cu reprezentantul Adunării generale AGA în CFR Călători şi cu preşedintele CA şi să vină cu modificarea de urgenţă în ce înseamnă managementul de la CFR Călători”, a „tunat și fulgerat” Răzvan Cuc, la un post de televiziune.