O locomotivă a luat foc, în această seară, în Depoul CFR Călători Bucureşti.
Incidentul a paralizat circulaţia feroviară, astfel că, la ora actuală, niciun tren nu mai intră şi nu mai iese din Gara de Nord.
Din primele informaţii furnizate de o angajată a CFR Călători, am aflat că întârzierile vor fi de minim 30 de minute. A fost sistată şi funcţionarea caselor de bilete, iar, în prezent, nu se mai emite niciun tichet de călătorie pentru această seară. Ca o măsură de precauţie, alimentarea cu energie a liniilor electrice a fost întreruptă.