Proprietarii de pisici dintr-un oraș german vor avea voie să-și lase animalele de companie afară pentru prima dată în trei luni, după ce autoritățile locale au anunțat că vor ridica blocajul începând de luni.
Locuitorii din Walldorf, sud-vestul Germaniei, au primit ordin în luna mai să-și țină pisicile în casă pentru a proteja o pasăre pe cale de dispariție. Pisicile aveau voie să se aventureze afară numai dacă erau ținute în lesă.
Așadar, proprietarii de pisici vor avea voie să-și lase animalele de companie afară după ce autoritățile au anunțat că vor ridica restricţia, începând cu 15 august.
Un lockdown mai puțin obișnuit
Dacă o pisică scăpa din casă în perioada în care lockdownul mai puţin obişnuit era în vigoare, proprietarii erau obligați să sune la o linie telefonică specială, apoi să o găsească și să o rețină pe felina fugară.
Orice încălcare a acestei reguli ducea la amendă. Un proprietar al cărui animal a rănit sau ucis una dintre păsările protejate a trebuit să plătească o amendă de aproximativ 50.000 de euro.
Autoritățile au încercat să protejeze populația locală de ciocârlan, sau galerida cristata, specia fiind pe cale de dispariție în statul Baden-Württemberg și în Germania. Potrivit specialiștilor, mai sunt doar trei perechi din această specie în Walldorf.
Nu se știe încă dacă acest lockdown a fost benefic pentru păsări, dar autoritățile au anunțat că vor ridica restricțiile cu două săptămâni mai devreme decât se anunțase anterior. Acum, animalelor de companie li se va permite din nou să se plimbe liber de luni, 15 august, ora locală 0:01.
Specia este pe cale de dispariție în statul Baden-Württemberg și în Germania
Au spus că au mai rămas doar trei perechi de reproducere în Walldorf. Activiștii au criticat restricțiile, spunând că ar dăuna bunăstării pisicilor, subliniind totodată că susțin eforturile de a proteja păsările.
Multe milioane de păsări mor în mod natural în fiecare an, dar nu există dovezi că atacurile pisicilor cauzează scăderea populațiilor, potrivit Societății Regale pentru Protecția Păsărilor din Marea Britanie (RSPB).
Păsările tinere sunt considerate a fi suficient de dezvoltate și mai puțin vulnerabile la atacurile pisicilor prin grădini şi parcuri. Primarul din Walldorf a spus că aceasta este o veste bună, dar nu va fi de lungă durată: se așteaptă ca blocarea să revină în primăvara viitoare și în anii următori în timpul sezonului de reproducere a păsărilor, informează BBC.