După ce în 2004 a devenit oraş, localitatea Tismana din judeţul Gorj ar putea să revină la vechiul său statut, de comună.
Localnicii sunt nemulţumiţi de impozitele şi taxele prea mari, specific orăşeneşti, scrie cotidianul „Gazeta de Sud”.
Chiar săptămâna trecută, la şedinţa Consiliului Local, mai mult de 100 de persoane au venit în sediul instituţiei şi au cerut consilierilor să fie organizat un nou referendum cu această temă.
Oamenii spun, mai mult decât atât, arată portalul www.gds.ro, că de ani buni se discută, printre cei 7.000 de cetăţeni din Tismana, ca localitatea lor să revină la statutul de comună.
Lumea e nemulţimită în special din cauză că nu s-a schimbat nimic în modul de trai. Şi că singurul lucru care îi leagă de statutul de oraş e legat de dările pe care le au de plătit an de an.
În replică, primarul din Tismana, Marian Slivilescu, le-a spus concitadinilor săi că statutul de oraş are şi avantaje. Le-a arătat astfel că localitatea a câştigat de curând un proiect european în valoare de 1,8 milioane de euro, nerambursabil, bani care nu ar fi fost obţinuţi dacă localitatea era la nivel de comună.