O veste care nu ne face cinste: suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană pe ponderea cheltuielilor pentru protecţie socială în PIB.
Eurostat a venit astăzi cu un nou raport în ceea ce priveşte cheltuielile pentru protecţia socială unde România se află pe ultimul loc în UE la acest indicator în condiţiile în care cheltuielile pentru protecţie socială au reprezentat doar 14,6% din PIB, faţă de peste o treime din PIB în Franţa, Danemarca şi Finlanda.
În medie, în UE, pensiile de vârstă şi de supravieţuitor au însemnat 45% din totalul beneficiilor sociale în 2015 şi au reprezentat cea mai mare parte a beneficiilor de protecţie socială în aproape toate statele membre. Ponderea pensiilor de vârstă şi de supravieţuitor în totalul cheltuielilor pentru protecţia socială era cea mai mare în Grecia (65%), Italia şi Portugalia (ambele cu 58%), România şi Cipru (ambele cu 55%), la polul opus fiind Irlanda (33%), Luxemburg şi Germania (ambele cu 39%).
În schimb, ponderea ocupată de ajutoarele de şomaj în totalul cheltuielilor pentru protecţie socială în rândul statelor membre varia între mai puţin de 0,7% în România şi 12% în Irlanda, potrivit Agerpres.