Observ o tendință, la nivelul cititorului obișnuit dar și al unor analiști de politică internațională mai puțin familiarizați cu realitatea americană - de a lăsa să se înțeleagă că relațiile dintre Ierusalim și Washington, sunt în mare parte expresie a importanței și puterii structurilor lobby-ului israelian în Statele Unite.
,,Americanii trebuie să ajute Israelul pentru că la ei, evreii dețin puterea financiară’’ aud mai mereu. Mai ales după suita de evenimente ulterioare masacrului din 7 octombrie. Interpretarea de mai sus este cel puțin simplistă dacă nu ar fi superficială.
O scurtă incursiune în istorie și în realitatea zilelor noastre
În ultima vreme, unii cunoscători ai problemei îmi demonstrează că nivelul de filosemitism al poporului american a fost și rămâne constant sub nivelul guvernului său. Mărturie ar sta sondajele. Nu am suficiente date pentru a demonstra că acestă aserțiune ar fi mai aproape de realitate, dar nici contrariul. Ceea ce cred este că mare parte a ,,poporului american’’ - comunitățile evanghelice îndeosebi, pentru că despre ele este vorba - susține Israelul. Această susținere nu este de dată recentă, izvorâtă doar din simpatia pentru un David israelian care luptă cu un Goliat arab, deși această imagine s-a estompat în ultimele decenii.
Alianța dintre creștinii evanghelici și sioniști are rădăcini adânci în istorie. Un membru al comunității evanghelice britanice, lordul Shaftesbury - un aristocrat, a lansat în 1838 un slogan care s-a transformat în ideea centrală a sionismului: ,,Evreii, un popor fără țară pentru o țară fără popor’’. Se referea la Palestina, o minusculă privincie a Imperiului Otoman - frecventată doar de pelerinii creștini după Cruciade - care avea însă o populație.
În Statele Unite însă, sionismul creștin de sorginte evanghelică există încă din secolul al XIX-lea.
După lungi perioade de colaborare cu cercurile sioniste evreiești inclusiv la nivel teologic, leadership-ul comunităților evanghelice a devenit ,,cel mai bun prieten al Israelului’’ la înființarea acestui stat, în 1948. Definiția a devenit notorie în perioada primului guvern de dreapta israelian format de partidul Likud în 1978. În paranteză fie spus, cu acest guvern a lucrat diplomația română în organizarea întâlnirii dintre Menahem Begin, premierul israelian și Anwar el-Sadat, președintele Egiptului, la Camp David și semnarea acordurilor cu același nume, în 1979.
Sionismul creștin s-a maturizat politic la sfârșitul anilor ‘60, după Războiul de 6 Zile din 1967, când Israelul și-a extins controlul asupra părții estice a Ierusalimului. Pastori și teoreticieni ai comunităților evanghelice americane au interpretat evenimentul drept premiză a realizării profeției Apocalipsei. S-a conturat o apropiere între pastorii evanghelici și rabinii pro-Israel și chiar oameni politici israelieni, pornind de la interesele religioase comune ale celor două comunități. În paralel, pe fundalul evenimentelor ulterioare din Țara Sfântă, interpretarea evanghelică a Apocalipsei a câștigat în popularitate adăugându-se, în context, creării Statului Israel și ocupării Ierusalimului de est.
Comunitatea evanghelică - purtător material al sprijinului pentru Israel
Într-un interviu acordat televiziunii israeliene în 2021, Ron Derner – fost ambasador american la Tel Aviv (2013-2020) - declara: ,,Lumea trebuie să înțeleagă că baza susținerii Americii pentru Israel este formată din comunitățile evanghelice americane. Aproximativ 25% dintre americani sunt evanghelici și doar 2% evrei’’. Deci, dacă în fața evreilor americani, partida pro-Israel ar fi câștigată a priori, efortul în direcția apropierii și influențării comunităților evanghelice - ținând cont de afirmațiile de mai sus care evidențiază un context religios și politic cu totul particular - ar putea fi minim.
În altă ordine de idei, membrii comunităților evanghelice reprezintă o importantă forță electorală de care orice candidat trebuie să țină seama. Nu contează la ce nivel, dar aici mă refer în primul rând la președintele țării care nu ar putea fi ales fără sprijinul creștinilor evanghelici. Și Biden, un catolic care dorește un nou mandat, a ținut seama de acest aspect atunci când s-a referit la dreptul Israelului la apărare, după 7 octombrie. Sau când a trimis o adevărată flotă în Mediterana Orientală și pe Anthony Blinken în două turnee, în Orientul Mijlociu.
Extinderea și agravarea conflictului actual ar pune sub semnul întrebării însăși existența statului Israel ca să nu mai vorbim de stabilitatea regiunii în contextul unor eventuale ,,primăveri arabe’’ de genul celor care au urmări și în ziua de azi. Negative, recte Libia și Siria. Totuși, în istoria recentă sunt puține exemple de intervenție directă a Stalor Unite pentru apărarea Israelului. Acum 32 de ani, de pildă - singurul exemplu care îmi vine în minte - Washingtonul a trimis baterii Patriot în fața avalanșei de rachete Scud irakiene lansate de Saddam Hussein, în timpul primului război din Golf.
Lobby-ul creștin-sionist din Statele Unite, pentru Israel.Exemplu de organizare
Revenind la subiectul nostru, precizez că structuri de lobby sioniste creștine au fost create încă din anii ‘70. Între acestea s-a evidențiat ,,Cristian United for Israel’’ (CUI) fondată în 1975. Actualmente are mai mult de 10 milioane de membri fiind cea mai mare organizație americană de susținere pentru Israel. Mai mult decât întreaga comunitate evreiască din Statele Unite care se apropie de 7 milioane de persoane.
Structurile de lobby de acest tip - CUI nu este singura - reprezintă un factor major în stabilirea liniilor de politică externă a Statelor Unite în ceea ce privește Israelul. Influența lor crește atunci când administrația de la Washington este republicană întrucât orientarea politică a comunităților evanghelice este de dreapta. Exemplul administrației Trump este relevant. Transferul ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim a fost reclamat și îndelung aplaudat de mediile evanghelice americane, în primul rând.
Percepția asupra Israelului a tinerilor evrei și creștini americani
Tinerii evrei care trăiesc în Statele Unite sunt mai puțin legați de Israel. Aceasta este una dintre concluziile unui sondaj publicat anul trecut de Pew Research Center din Washington, în contextul evenimentelor din Cisiordania. Faptul că evreii din diaspora americană rămân legați sentimental de pământul de origine - Pământul Sfânt – rămâne în continuare o certitudine dar acest impuls nu este la fel de puternic în rândul noilor generații asimilate în bună măsură de societatea americană.
Ceea ce pare o constantă în viața acestor tineri evrei este atitudinea critică față de guvernul israelian - aici este vorba de executivul Netanyahu și ,,reformele’’ lui - deși cei mai mulți susțin Israelul ca stat. Totuși, până la masacrul din 7 octombrie, statul ebraic nu era, pentru ei, subiect al unei amenințări existențiale. Un pericol de această dimensiune rămâne însă în mentalul colectiv al părinților lor și mai ales al bunicilor care au văzut Israelul recreat și crescând înconjurat de dușmani.
În rândul comunității evanghelice se remarcă o tendință care își face loc între tineri. Un sondaj realizat în urmă cu câteva luni de Universitatea din Carolina de Nord pe segmentul de vârstă 18-29 de ani arată că în 4 ani - intervalul 2018-2022 - ponderea celor pro-Israel a scăzut de la 75% la 35 %. Cauze: reprimarea Intifadei și politica noilor colonii din Cisiordania.
Pentru 70% din diaspora evreiască americană și nu numai, amintirea Holocaustului este o componentă a propriei identități. Pentru noile generații însă, crizele israelo-palestiniene sunt evenimente care se petrec sub ochii lor, le simt mai aproape în timp și le înțeleg mai bine. Înțeleg, de asemenea, că este pusă în pericol existența unui popor care trăiește sub amenințare despre care știu că este al lor, departe și trebuie apărat. Un nou Holocaus trebuie evitat.