Lloyd Austin, șeful Pentagonului s-a internat din nou, într-un spital, a doua oară în ultimele luni, acuzând afecțiuni la vezica urinară. Secretarul Apărării Statelor Unite și-a delegat atribuțiile adjunctei sale, conform unui anunț oficial.
Lloyd Austin, secretarul american al Apărării, a fost internat în spital, pentru a doua oară de la începutul anului. Dacă în trecut a ținut ascunsă prima internare, de această dată, oficialul american a anunțat oficial. El a dat relații despre problemele sale de sănătate.
Lloyd Austin a fost internat din nou
Pentagonul a anunțat într-un comunicat de presă că secretarul Apărării și-a delegat atribuțiile după noua internare. Locul îi va fi ținut de adjuncta sa, relatează AFP. Lloyd Austin a fost dus la o unitate militară de la periferia Washingtonului. Acesta a reclamat „o problemă urgentă la vezica urinară”, conform purtătorului de cuvânt al Departamentului Apărării, Pat Ryder.
„În jurul orelor 16.55, secretarul Austin a transferat funcţiile biroului său secretarului adjunct al Apărării Kathleen Hicks. Ea îşi asumă atribuţiile lui Austin”, a continuat purtătorul de cuvânt.
Potrivit spuselor sale, situaţia a fost adusă la cunoştinţa Casei Albe şi Congresului. Lloyd Austin primeşte în continuare tratament. Cu câteva ore mai devreme, Pentagonul anunţase că Austin „a mers la spital cu sistemele de comunicaţii clasificate şi neclasificate necesare” pentru a-şi îndeplini atribuţiile.
Șeful Pentagonului s-a operat în secret
La începutul anului, Lloyd Austin, care a fost diagnosticat cu cancer de prostată, a suferit o intervenție chirurgicală. Internarea și operația s-au făcut în cel mai mare secret. Nimeni, nici măcar Casa Albă nu a fost informată cu privire la această situație. Decizia sa a stârnit dispute și controverse în spațiul public american.
Ulterior, în cadrul unei conferinţe de presă, pe 1 februarie, secretarul Apărării şi-a cerut scuze pentru că a ţinut secret că suferă de cancer.
„A fost o greşeală”, a recunoscut secretarul Apărării în cadrul acestui briefing de presă, precizând că recuperarea sa „va dura ceva timp”. Lloyd Austin a spus că și-a cerut scuze „direct” preşedintelui Biden. Iar acesta din urmă a răspuns „înţelegător”.
Lloyd Austin în mijlocul unei uriașe controverse
Povestea a provocat stupoare chiar şi în tabăra democrată şi a suscitat apeluri din partea republicanilor la demisia lui Lloyd Austin. Controversa asupra problemelor sale de sănătate a intervenit într-un moment dificil pentru armata Statelor Unite. Militarii americani din Irak şi Siria sunt vizați cu regularitate de atacuri ale luptătorilor sprijiniţi de Iran.
Statele Unite, cea mai mare puere militară a lumii, se află în plin an electoral. Drept urmare, activitatea oficialilor de la Casa Albă și de la Pentagon este urmărită cu cea mai mare atenție. Cu atât mai mult cu cât lumea cunoaște două conflicte majore, cel din Ucraina și din Fâșia Gaza. Or, Lloyd Austin a fost operat şi internat în decembrie şi ianuarie fără ca preşedintele Joe Biden să ştie ceva despre asta.
De această dată, Pentagonul a comunicat cu promptitudine despre noua sa internare. Presa a fost anunţată la aproximativ două ore după plecarea lui Austin la spitalul Walter Reed.