Liviu Voinea: Renunţati la pensiile private obligatorii!

Liviu Voinea: Renunţati la pensiile private obligatorii!

În prezent, nu CAS-ul este cauza deficitului la fondul de pensii, ci pensiile private obligatorii, care "mănâncă" jumătate de miliard de euro pe an, a comentat economistul Liviu Voinea, în cadrul unei emisiuni la Antena 3.

Printr-o experienţă similară a trecut Ungaria, ţară care a renunţat la sistemul privat de pensii pe fondul crizei. Guvernul Viktor Orban a implementat de altfel o mulţime de reforme, dar pentru unele dintre ele a fost criticat de Comisia Europeană, care le-a clasificat drept antieconomice.

"Dacă vreţi să scăpaţi de deficitul acela, renunţaţi la pensiile private obligatorii", a spus Liviu Voinea. Acesta a oferit astfel o replică președintelui Traian Băsescu care a declarat astăzi că reducerea CAS înseamnă mărirea deficitului fondului de pensii.

În opinia lui Voinea, soluţia care poate funcţiona acum ca un stimul pentru economie şi cu influenţă pozitivă asupra bugetului este reducerea CAS, în paralel cu creşterea salariului minim pe economie.

În ceea ce priveşte revenirea salariilor bugetarilor la nivelul din 2010, Voinea consideră că tăierea uniformă a acestora cu 25% a fost o greşeală. Potrivit acestuia, salariile mari trebuiau tăiate, iar cele mici trebuiau menţinute sau poate chiar crescute.

De asemenea, Voinea a atras atenţia că, exceptând inflaţia, pentru ca salariile din sectorul bugetar să revină la nivelul dinaintea tăierilor, cu încadrarea în aceeaşi anvelopă financiară de 7% din PIB, ar fi trebuit să fie disponibilizaţi circa 300.000 de bugetari.

Ne puteți urmări și pe Google News