Rampa sindicală spre politică. Liviu Pop, de la FSLI, prin PSD și AUR, pe lista PUSL

Liviu Pop, sindicalistul ajuns Ministrul Educației. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Profesor de matematică, Liviu Pop este unul din lunga listă de politicieni care s-au folosit de poziția în sindicate pentru a ajunge cât mai sus.

Liviu Marian Pop s-a născut pe 10 mai 1974, în Vișeu de Sus. Înainte de a intra în politică, acesta a fost profesor de matematică la diferite instituții de învățământ din județul Maramureș.

Liviu Pop a absolvit Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în 1996

În ianuarie 2004, Liviu Pop a devenit președinte al filialei Maramureș a Sindicatului Liber din Învățământ. Trei ani mai târziu, Liviu Pop a fost ales secretar general al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.

În perioada 2005–2006, acesta a urmat studii universitare de master în management educațional la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Vasile Goldiș” din Arad. În 2007–2009, fostul ministru a urmat un curs postuniversitar de informatică la Universitatea de Nord din Baia Mare.

Ulterior, în 2015, acesta a urmat un program postuniversitar în managementul afacerilor interne la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.

Și-a încheiat activitatea sindicală pentru a intra în politică

A fost numit ministru delegat pentru Dialogul Social în primul guvern Ponta (mai–decembrie 2012). Începând cu 15 mai 2012 și până la 2 iulie 2012, acesta a ocupat funcția de ministru interimar al Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în plin scandal legat de acuzațiile de plagiat care i-au fost aduse premierului Victor Ponta.

Un scaun blestemat. Greșelile gramaticale și de exprimare ale ministrului Educației

Liviu Pop a desființat prin ordin de ministru Consiliul General al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), imediat după ce acest for a dat un prim verdict de plagiat în cazul Ponta.

Pop a susținut atunci că CNATDCU nu avea competența să se pronunțe în acest caz. Teza de doctorat a lui Ponta a fost ulterior trimisă la Consiliul Național de Etică. Pe 16 iulie 2012, acest for a dat singurul verdict favorabil lui Ponta, verdict ce a fost infirmat apoi în mod repetat, inclusiv de către instanță.

Liviu Pop a obținut un mandat de senator PSD

După alegerile parlamentare din 2012, Pop nu s-a regăsit în Guvernul Victor Ponta. Cu toate acestea, el a obținut un mandat de senator PSD. A devenit astfel președintele Comisiei senatoriale de muncă. În intervalul decembrie 2014–noiembrie 2015 s-a reîntors în Executiv ca ministru pentru Dialog Social.

La alegerile parlamentare din 2016, Liviu Pop nu a obținut al doilea mandat de senator. Cu toate acestea, el a fost numit secretar de stat în Ministerul Educației Naționale. Ulterior, senatorul PSD de Maramureș Sorina Pintea a anunțat că renunță la funcția în care tocmai fusese aleasă pentru a rămâne manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare.

Liviu Pop a venit la Senat în scaun cu rotile. ”Genunchele” a recidivat

Următorul pe lista PSD din județ era Liviu Pop, astfel că acesta a depus jurământul ca senator și a renunțat la funcția de secretar de stat.

Din 1 februarie 2018 este președinte al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Senat.

Sindicatul, rampa de lansare în politică

Fostul ministru al Educației Liviu Pop este un alt exemplu de sindicalist ajuns la vârful puterii. În ianuarie 2004, acesta era ales președinte al filialei Maramureș a Sindicatului Liber din Învățământ. Mai apoi, în 2007, devine secretar general al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ. Aici, rămâne în funcție până în mai 2012, când, Pop, la rândul său este atras de politică și ajunge ministru delegat pentru Dialogul Social în primul guvern Ponta, iar mai apoi ministru al Educației.

Înainte de a ajuns ministru al Educației, Liviu Pop, în calitate de lider de sindicat, a acționat în instanță ministerul Educației cerând suspendarea ordinului care oprea reținerea automată a cotizațiilor sindicale din salariile cadrelor didactice pe statele de plată.

Demersul acestuia nu a avut succes, Curtea de Apel București luând o decizie favorabilă ministerului Educației în februarie 2012.

Liviu Pop, apărătorul lui Victor Ponta în scandalul de plagiat

Fostul sindicalist, în calitate de ministru interimar al Educației, semnează un ordin care prevedea ca toate cotizațiile să fie reținute din nou de pe statul de plată.

Tot în aceeași perioadă, în plin scandal legat de acuzațiile de plagiat ale lui Victor Ponta, Liviu Pop desființează Consiliul General al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).

În septembrie 2017, Ministerul Educației a lansat un compendiu pentru elevii de clasa a V-a. Lucrarea avea scopul de a înlocui la ore, pe o perioadă de opt săptămâni, manualele specifice fiecărei discipline, care nu au fost încă editate. În spațiul public a apărut un întreg scandal din cauza greșelilor prezente în lucrare.

În 2016, ministrul Educației a fost ținta ironiilor pe rețelele de socializare

Numit ironic „ministrul genunche”, după ce s-a operat și a anunțat că „operația la genunche a decurs bine”, Liviu Pop și-a apărat greșeala. Acesta a spus că afirmația făcută reprezintă un regionalism folosit frecvent în Vișeul de Jos:

„Genunchele e un cuvânt pe care îl folosim des în Maramureş. Atunci eram în spital, cu gândul acasă. E un regionalism din Vişeul de Jos”, a spus Liviu Pop.

Noul ministru al Educației a scris în CV că știe să folosească xeroxul

Fostul ministru a afirmat ulterior în plenul Senatului că „greșelile se pot corecta, erorile nu”. El a mai spus că există „academicieni și savanți care folosesc greșeala erorilor”:

„E un discurs pe care l-am scris în cunoştinţă de cauză. Mulţi nu ştiu că există eroare de sistem, există un curs de teorie a erorilor.

În lume sunt academicieni şi savanţi care au lucrări de doctorat pe tema erorilor şi unii dintre ei mai folosesc şi greşeala erorilor, dar asta este o altă discuţie. Contextul a fost pe zona gazetei matematicii. Eu am avut un semestru întreg în facultate examen pe teoria erorilor”, a spus atunci Liviu Pop.

Fostul ministru al Educației a pierdut mii de euro din cauza criptomonedelor

Liviu Pop a investit mii de euro în criptomonede. A pierdut toți banii pentru că aceste criptomonede nu mai au nicio valoare.

Senator al României, fostul ministrul al Educației a investit 5.000 de euro în criptomonede. Acest lucru apare într-o declarație de avere, pe care a depus-o în anul 2020, atunci când era senator. Declarația poate fi consultată AICI.

Liviu Pop a investit acești bani cumpărând 500.000 de Betra Coin în anul 2020. Criptomoneda a fost lansată în județul Ilfov. Ulterior, acesta a declarat că a vândut criptomonedele în 2021 și nu a pierdut banii. Cu toate acestea, în septembrie 2020, criptomoneda dispăruse de pe piață.

Liviu Pop a plecat din partid din cauza că în PSD Maramureş „se conduce dictatorial”

În noiembrie 2020, senatorul Liviu Marian Pop a anunţat că se retrage din PSD. Acesta a fost exclus de pe lista de candidaţi ai organizaţiei Maramureş de către liderul acesteia, Gabriel Zetea. La scurt timp, fostul ministru a exclus posibilitatea reluării activităţilor din viaţa sindicală şi a spus că intenţionează să revină la catedră ca profesor de matematică:

„Nu, nu voi reveni în activitatea sindicală. Sindicatul a fost o etapă din viaţa mea. Ţin legătura cu colegii de la sindicate. Am avut invitaţii şi propuneri de a colabora cu ei din momentul anunţării demisiei, chiar azi ( marţi n.red) am avut o discuţie cu un lider important din viaţa sindicală.

Liviu Pop a dat iar cu „bâta în baltă”! Cum l-a încurcat un „i” pe ministrul Educației

Cu drag o să dau consultanţă mişcării sindicale şi celei patronale. Deocamdată, rămân la ceea ce îmi place cel mai mult, adică şcoala! 99, 9% e că o să mă reîntorc la catedră, dar lucrul aceste îl voi analiza după data de 6 decembrie, pentru că e campanie electorală şi orice lucru pe care l-aş face poate fi interpretat în notă electorală. După 6 decembrie, când se vor linişti toate lucrurile, se va aşeza viaţa politică, normal voi spune mai multe", a spus Liviu Marian Pop.

Senatorul și-a anunţat public retragerea din PSD

Liviu Pop a fost deranjat de faptul că, deşi a fost votat de primarii PSD pentru a candida pe un loc eligibil, preşedintele Gabriel Zetea l-a eliminat de pe lista trimisă la centru:

„Dacă eram nemulţumit, făceam cum au făcut alţi colegi, plecam din PSD la alt partid şi candidam. Nu am făcut lucrul acesta pentru că în CEX-ul Maramureş, acolo unde au votat primarii, viceprimarii şi preşedinţii de organizaţie s-a dat un vot pe două liste, unul la Senat, şi unul la Cameră ( Deputaţilor).

Eu am avut o competiţie internă în partid, iar primarii care m-au ales au ţintit locurile eligibile, persoanele pe locurile eligibile atât la Camera Deputaţilor cât şi la Senat, iar motivul pentru care am plecat este conducerea aceasta dictatorială. După ce a călcat în picioare preşedintele partidului (Gabriel Zetea n.red.) listele PSD Maramureş, propunând la Bucureşti alte liste, totuşi să facă un pas în spate.

Adică, nu mai conduci a patra campanie electorală când ultimele trei campanii electorale le-ai pierdut (...) Foarte mulţi primari au fost nemulţumiţi că nu a contat votul lor în stabilirea listelor. În fapt, primarii în viaţa politică decid listele la parlamentare (...) Aceşti primari nu pot să-şi dea demisia, doar primarul din Borşa Sorin Timiş n.red.) a spus că rămâne independent, iar ceilalţi primari n-au putut să exprime lucrul acesta, nu pot să-şi dea demisia din partid şi până la urmă au considerat că ceea am făcut eu este voinţa multor primari din Maramureş", a declarat Liviu Marian Pop.

Ilan Laufer și Liviu Pop și-au unit partidele pe 1 decembrie 2023

Partidul Alianța pentru Patrie, condus de Liviu Marian Pop, și partidul Forța Identității Naționale, condus de Ilan Laufer, fost ministru pentru mediul de afaceri, au fuzionat în cadrul unui congres extraordinar organizat vineri pe 1 decembrie 2023, la Alba Iulia:

„Cu prilejul aniversării a 105 ani de la Marea Unire, astăzi 1 Decembrie 2023 la Alba Iulia, partidul Forța Identității Naționale și Alianța Pentru Patrie au organizat Congresul Extraordinar de Fuziune prin Absorbție pentru a-și uni puterile în cadrul Alianței AUR în vederea câștigării tuturor alegerilor din 2024, onorând astfel valorile, principiile și credința în Dumnezeu, care au stat la baza Marii Uniri înfăptuită de înaintașii noștri la 1 Decembrie 1918.

Vă cer tuturor să vă înhamati la această luptă și cu ajutorul fiecăruia dintre noi vom câștiga anul viitor și vom reda demnitatea românilor atât în propria țară, dar și în cadrul UE. Așa să ne ajute Dumnezeu! #UnireaFacePuterea. La mulți ani România!”, a scris atunci Ilan Laufer pe Facebook.

Liviu Pop, candidatul PUSL la primăria Baia Mare

Ulterior, Liviu Pop a devenit membru al PUSL și astfel a întregit echipa lui Cristian Popescu Piedone. Fostul ministru va fi reprezentantul partidului pentru cursa de primar al Municipiului Baia Mare:

„Da, voi candida la Primăria Municipiului Baia Mare. Mulţumesc tuturor pentru susţinere”, a scris Liviu Pop pe Facebook.
Informația a fost făcută publică de președintele executiv al PUSL, primarul sectorul 5, Cristian Popescu Piedone.