Liviu Dragnea lansează noi atacuri împotriva Guvernului Cioloș. VEZI la ce face referire liderul PSD
- Ana Petrescu
- 7 septembrie 2016, 10:44
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că Guvernul a fost învestit nu pentru a proceda la schimbări din temelii, care nu sunt bine fundamentate, informează Agerpres. Liderul social-democraților face referire la posibilile schimbări pe care Executivul vrea să le aducă Codulu fiscal, prin care s-ar putea dubla contribuțiile angajaților către stat.
"Guvernul nu înţelege că a fost învestit, în principal, pentru a administra treburile ţării, nu pentru a proceda la schimbări din temelii şi schimbări care nici nu sunt bine fundamentate, nici nu sunt dezbătute. Probabil dintr-o dorinţă de fugă pentru imagine. Mă refer la ultima iniţiativă pe care am văzut-o despre intenţia de modificare a Codului fiscal. Nu are legitimitate acest Guvern să facă acest lucru şi sper să înţeleagă miniştrii. Speranţă mare am, de fapt, la domnul Dacian Cioloş", a afirmat Dragnea, la începutul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD.
Dacă Executivul va decide să schimbe prevederile Codului fiscal, atunci un angajat ar urma să achite contribuiţii la pensie de două ori mai mari decât acum, în vreme ce contribuţiile pentru sănătate vor urca de la 5,5 la 8,9 la sută din salariu. Angajatul nu va mai plăti însă taxe pentru şomaj.