Liviu Dragnea, cu ochii pe tinerele speranțe. O nouă tânără avansează în partidul fostului lider al PSD

Sursa: Facebook

O tânără profesoară de franceză, de 25 de ani, este foarte activă în Alianța Pentru Patrie, partidul lui Liviu Dragnea. În ultimul timp apar tot mai multe zvonuri că Oala Leonte este cea care a înlocuit-o pe Irina Tănase.

Liviu Dragnea a avut o relație de lungă durată cu Irina Tănase care l-a susținut și atunci când a fost încarcerat. Când toată lumea se aștepta la o nuntă, fostul lider al PSD a rupt relația printr-un simplu SMS, după ce a bănuit că Irina l-a înșelat.

Acum o nouă muză pare să fi apărut în lumea lui Liviu Dragnea. O tânără de 25 de ani avansează rapid în Alianța Pentru Patrie, partidul lui Liviu Dragnea. Imediat au apărut și zvonurile că fostul lider al PSD a înlocuit-o pe Irina Tănase, cu Oana Leonte. Cei doi nu au comentat până acum aceste afirmații.

Cine este Oana Leonte

Tânăra este profesoară de franceză și se implică activ în activitățile formațiunii politice. . „De mai bine de jumatate de an Alianta Pentru Patrie este casa mea, este a doua mea casă, si cumva eu imi doresc foarte mult să atrag lângă mine foarte mulți tineri”, a spus Oana Leonte.

Potrivit propriului CV, Oana Leonte a absolvit Colegiul Național „B.P. Hasdeu”, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine și este masterand în Sociologie. A activat în echipa de volei a CSS Buzău, a fost model și a publicat un volum de versuri în timpul liceului. De asemenea a fost, timp de șase luni, secretar general al APP Sectorul 1.

Sursa: Facebook

Sfaturi de la Dragnea

Oana Leonte spune că a primit sfaturi în politică de la Liviu Dragnea. „Știm foarte bine ca domnul Liviu Dragnea și Codrin Ștefănescu au fost foarte apropiați de organizațiile de tineret de la PSD. Noi avem susținerea dânșilor, sunt alături de noi, în sensul că ne dau anumite direcții, ne coordonează, avem activități.

Îndemn tinerii care își iubesc țara să se alăture unui partid profund românesc, pentru ca România să reprezinte în viitor o putere în materie de educație, sport, energie, cultură,  turism”, a mai spus Oana Leonte, potrivit romaniatv.net.