Liverpool face legea în Premier League și se îndreaptă spre titlul de campioană, deși nu s-a disputat nici jumătate din campionat
FC Liverpool își continuă marșul către titlul din Premier League, după succesul obținut, sâmbătă, pe terenul celor de la Bournemouth, scor 3-0, în etapa a 16-a. Oaspeții au înscris în prima repriză prin Oxlade-Chamberlain (35) și Naby Keita (44), apoi au închis tabela în partea a doua, după reșita lui Mohamed Salah din minutul 54.
Tot sâmbătă, campioana Manchester City a fost învinsă în derby-ul orașului, de Manchester United, scor 1-2. Oaspeții au marcat prin Marcus Rashford (23 - penalty) și Anthony Martial (29), gazdele au redus din diferență datorită lui Nicolas Otamendi (85). Liverpool este lideră, cu 46 de puncte, și e urmată de Leicester (35 - un meci în minus) și City (32).