FC Liverpool va disputa finala Campionatului Mondial al Cluburilor, după ce a trecut de Monterrey
FC Liverpool a câștigat semifinala Campionatului Mondial al Cluburilor, disputată, miercuri, la Doha, împotriva mexicanilor de la Monterrey. „Cormoranii” au deschis scorul prin Naby Keita, în minutul 11, Monterrey a egalat la trei minute distanță, datorită lui Funes Mori (14). Liverpool s-a desprins în primul minut al prelungirilor, grație reușitei lui Roberto Firmino.
Trupa lui Jurgen Klopp va juca finala, sâmbătă, de la ora 19.30, împotriva brazilienilor de la Flamengo, care i-au eliminat pe saudiții de la Al Hilal, scor 3-1. Echipa lui Răzvan Lucescu se va bate pentru locurile 3-4, cu Monterrey, sîmbătă, de la ora 16.30.