Un om de afaceri francez de succes, Michel Stanovici, a decis să își pună sentimentele pe hârtie într-o carte despre căutarea femeii ideale, deziluzii, dar și maturizare. „Trei cuvinte, cinci minciuni” (Editura Curtea Veche Publishing, 2018) este un roman care transmite un avertisment răspicat: „Ai grijă de cine te îndrăgostești!”. Cine este autorul lui - afl ați în rândurile de mai jos, într-o încercare de descoperire a scriitorilor noului val.
Trei cuvinte, cinci minciuni” - care este povestea din spatele titlului cărții? Michel Stanovici - despre care cititoarele vor spune cu siguranță că seamănă cu Brad Pitt, surprinde prin dezinvoltura și sinceritatea răspunsurilor: „Titlul ilustrează întregul paradox al romanului meu. Unii oameni reușesc să spună cinci minciuni în doar trei cuvinte! Sunt oameni care te mint și din priviri. Așa este și eroina cărții, cea care m-a făcut să înțeleg cât de înșelătoare pot fi aparențele. Titlul, ca atare, mi-a fost sugerat de o prietena apropiată a personajului Anaïs din romanul meu. Aceste patru cuvinte reprezintă sumarul perfect al romanului”.
Scurt și la obiect! Dar cine este Michel Stanovici și ce l-a determinat să-și pună sufletul pe tavă în această carte? „Tatăl meu este originar din România, iar mama este englezoaică. Eu m-am născut în Franța și am locuit o perioadă îndelungată de timp în Paris. Am ajuns pentru prima dată în România când încă eram copil, însă după Revoluție am început să vin tot mai des. Apoi mi-am deschis aici o firmă de IT. Am doi copii educați la Paris, iar acum îmi împart timpul între Paris și București. În urma unei despărțiri am scris „Trei cuvinte, cinci minciuni„”.
„Exorcizare” prin scris
Michel s-a înfierbântat: „În acest roman, bazat pe fapte reale și fidel întâmplărilor prin care am trecut, prezint relația toxică pe care am avut-o cu Anaïs, o tânără psihoterapeută. După acea despărțire, am fost distrus. Petrecusem doi ani de vis alături de o femeie aparent ideală, pentru a descoperi apoi la ea patologii și afecțiuni ascunse perfect. Am mers din descoperire în descoperire și din supriză în surpriză. Șocat de ceea ce am trăit, am căutat o modalitate de a mă «exorciza». Doar un fel de terapie de șoc m-ar fi putut ajuta. Astfel mi-a venit ideea de a pune pe hârtie toată această poveste”.
Cartea în Franța, cartea în România
România ocupă ultimul loc în Europa la achiziția de carte. Care sunt, în opinia lui Michel, cauzele acestei situații? „Oamenii au fost privați de o groază de lucruri în perioada comunistă, iar aici nu mă refer doar la lipsurile materiale. Cred că este dificil să poți evalua exact impactul pe care l-a avut cenzura din acea perioadă asupra oamenilor. Mai mult, impresia mea este că în România investițiile în educație sunt sub nivelul la care ar trebui să fie. Educația pare să nu fi fost niciodată după 1990 o prioritate națională. Acest lucru se poate observa în multe dintre fostele țări comuniste, poate mai puțin în Cehia sau Polonia”.
Despre statutul scriitorului
Cum putem face mai mult loc cărților în viața noastră? Ce diferențe a observat Michel Stanovici între Franța și România în legătură cu piața de carte? „De curând am descoperit diferențe la care nu m-aș fi gândit înainte. În primul rând, în Franța sunt mult mai multe librării, întinse pe suprafețe mai mari. Ca un rezultat direct, francezii au o selecție mai mare de cărți din care să aleagă și o cultură literară mai dezvoltată. În Franța sunt multe emisiuni televizate care tratează subiecte literare, iar statutul scriitorului este mult mai elevat decât în România”.
Se dă în vânt după scrierile unui călugăr
Scriitorii preferați? Stanovici e prompt: „În acest moment prefer să citesc cărți inspirate din fapte reale ale unor autori francofoni precum Leila Slimani, Delphine De Vigan, Eric- Emmanuel Schmitt… Chiar și «Puterea prezentului» a lui Eckhart Tolle sau scriiturile călugărului budist Mathieu Ricard. Ca scriitori de «vacanță» îi prefer pe Guillame Musso și Mary Higgins Clark”.
Surprins de rata analfabetismului functional
Crescut la Paris și maturizat în România, Michel nu se sfiește să vorbească despre creșterea alarmantă a ratei analfabetismului funcțional în țara noastră: „Pentru mine a fost o reală surpriză când am aflat, pentru că am avut norocul de a lucra cu specialiști români foarte bine pregătiți. Când am pornit afacerea în IT în 1993, am ales România tocmai datorită oamenilor foarte bine pregătiți. Este, însă, nevoie de investiții mari, atât publice cât și private, pentru a ameliora situația actuală”.