Scenariul listei comune a fost rostogolit în presa centrală după ce neînțelegerile dintre Călin Popescu-Tăriceanu și ALDE Europa au tot degenerat, de-a lungul ultimelor două luni, astfel încât există și riscul ca Alianța să rămână fără o afiliere europeană, într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat. Potrivit surselor „Evenimentului zilei”, nici Dragnea și nici liderii ALDE nu văd cu ochi buni o astfel de alternativă, mai cu seamă că locurile eligibile ale socialdemocraților au fost deja bătute în cuie.

 

Olguța Vasilescu: „Nu cred”

Invitată la TVR, Olguța Vasilescu a susținut că această problemă, a listei pentru PE, nu s-a discutat niciodată în forurile de conducere ale coaliției PSD-ALDE. „Nu s-a discutat absolut nimic despre liste, nici măcar cu o singură persoană. Probabil, sunt persoane care își doresc să candideze, dar asta nu înseamnă că partidul a luat vreo decizie”. De asemenea, întrebată dacă se merge, în prezent, pe ideea unei liste comune cu ALDE, a exclus din start un astfel de scenariu: „Nu cred. Este și foarte greu, pentru că facem parte din două grupuri politice diferite. Discuția nu a avut loc, s-ar putea ca între liderii coaliției să se fi discutat o chestiune de genul acesta. Eu nu am de unde să știu. Ce pot să vă spun este că, în CEx, încă nu s-a luat o decizie. Din punctul meu de vedere, sunt două partide cu doctrine diferite, care merg în grupuri europarlamentare diferite și automat trebuie să meargă separate”, a precizat Olguța Vasilescu. De asemenea, întrebată dacă ideea unui candidat comun PSD-ALDE la Cotroceni rămâne în cărți, fostul ministru a răspuns: „Este foarte posibil”.

 

Nici Dragnea nu vrea

Potrivit surselor „Evenimentului zilei”, nici Liviu Dragnea și nici numeroși lideri ALDE nu doresc o listă comună pentru Parlamentul European. PSD are în prezent 16 eurodeputați, iar picajul înregistrat în toate sondajele de opinie reprezintă un sugestiv semnal de alarmă în perspectiva apropiatelor euroalegeri. De partea cealaltă a coaliției, Norica Nicolai, Varujan Vosganian și Andrei Gerea nici nu vor să audă de o listă comună – de altfel, liderii ALDE au o teamă mai veche că, finalmente, gruparea va fi înghițită pe nemestecate de partidul celor trei trandafiri. Pe de altă parte, Tăriceanu a tot dat asigurări că va aplana și va rezolva problemele din cadrul ALDE Europa, însă rezultatele acestor promisiuni întârzie să se arate. În interiorul coaliției, la nivelul eșalonului doi, circulă două variante. PSD merge pe listă comună, liberal-democrații ar vrea o separare.

„Din foarte multe discuţii pe care le-am avut cu colegii de la ALDE se doreşte în teritoriu o bătălie politică comună, pe care să o ducem pentru a pregăti alegerile prezidenţiale împreună”, a declarat Gabriel Zetea, vicepreşedinte PSD. „Nu am auzit de această varianta până acum. În momentul de faţă se merge către o participare separată pentru aceste alegeri”, a contracarat Andrei Gerea, vicepreşedinte ALDE.

 

Avertismentele lui Guy Verhofstadt

Vă amintim că liderul ALDE Europa, Guy Verhofstadt, a afirmat, la începutul lunii, într-o postare pe Facebook, că România preia Preşedinţia Uniunii Europene într-un moment critic, fiind în curs mai multe negocieri. În plus, Guy Verhofstadt susţine că România trebuie să îşi îndeplinească angajamentele privind statul de drept şi să pună în aplicare toate recomandările Comisiei de la Veneţia. Liderul ALDE Europa amintește că liberalii români au promis să urmeze această cale şi a anunțat că aşteaptă de la ei să acţioneze ca atare. „Dacă vor face acest lucru, vor avea un loc binemeritat în interiorul familiei ALDE. Dacă nu, nu”, a avertizat Guy Verhofstadt. Vă amintim că schimburile dure de replici dintre Călin Popescu-Tăriceanu și liderii ALDE Europa au un amplu istoric.