Guvernul Orban a discutat și aprobat marți, prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile. Cu toate astea vor fi permise noi activități care au fost interzise până în prezent.
În cadrul ședinței Comitetului Național pentru Situații de Urgență s-a luat decizia prelungirii stării de alteră cu încă 30 de zile. Membrii CNSU au decis să deschidă bisericile, în anumite condiții, dar și să permite reluarea zborurilor internațioanale spre țările care apar pe lista celor pentru care nu mai este nevoie carantinarea sau izolare ala domiciliu a persoanelor care vin sau pleacă spre aceste state.
În plus, membrii CNSU au mai decis să mențină închise restaurantele, locurile de joacă dar și teatrele, pentru încă o perioadă de timp, urmând ca pe viitor, în funcție de evoluției epidemiei provocate de noul coronavirus să se ridice și alte restricții.
Totodată Guvernul a propus o serie de măsuri, care vor fi menținute în ordonanța prin care se prelungește starea de alertă
* Se consideră necesară menţinerea obligativităţii purtării măștii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.
* Pentru toate persoanele care vin în România din ţările care nu fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare, stabilită de Institutul Naţional! de Sănătate Publică şi aprobată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, se instituie măsura carantinării/izolării la locuinţa/locația declarată de persoana în cauză timp de 14 zile, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparţinătorii, după caz.
* Persoanele care vin în România din ţările care fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare, prevăzută la pct. 6, dar care, înaintea plecării din țara respectivă, nu au stat cel puţin 14 zile pe teritoriul acesteia, intră în carantină/izolare la locuința/locaţia declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparținătorii, după caz.
* Persoanele care fie au plecat din România și petrec o perioadă mai scurtă de 14 zile în altă ţară exceptată de la măsura carantinării/izolării, fie au petrecut o perioadă de cel puţin 14 zile cumulativ în țări exceptate de la măsura carantinării/izolării nu intră în carantină/izolare la intrarea în România.
* Se menţine măsura introducerii în carantină instituţionalizată pentru o perioadă de 14 zile şi obligarea de a suporta contravaloarea cazării și hrănirii pe perioada carantinei instituționalizate, a persoanelor care nu respectă măsurile de carantină/izolare la locuinţă/ locaţia declarată.
* Consideră necesară menţinerea interdicțiilor privind organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise, cu excepţia celor organizate şi desfăşurate potrivit punctelor 15-24.
* Activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor şi bazelor sportive, constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive organizate pe teritoriul României pot fi desfăşurate numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului și ministrului sănătăţii;
* Competiţiile sportive organizate în aer liber sau în bazine acoperite ori aflate în aer liber se pot desfăşura pe teritoriul României fără spectatori, numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului și al ministrului sănătății;
* Activităţile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, studiourilor de producţiei de film și audiovizual, precum şi evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii.
* Se propune ca activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, să se poată desfășura cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății şi al ministrului afacerilor inteme.
* Se propune interzicerea activităților recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 6 persoane care nu locuiesc împreună, respectiv ciclismul, drumeţiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul şi alte activități recreative şi sportive desfăşurate în aer liber stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului şi sportului, ministrul mediului, apelor şi pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
* Se propune interzicerea participării la evenimente private în spaţii închise, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 20 de persoane și cu respectarea repulilor de distanţare fizică.
* Se propune interzicerea participării la evenimente private în spaţii deschise, cu excepția celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 50 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanțare fizică.
* Se propune interzicerea circulaţiei în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 care nu aparţin aceleiași familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.
* Se pot relua zborurile către și dinspre ţările care fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare stabilite de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi aprobate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
* Se propune menținerea suspendării consumului produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, din interiorul clădirilor.
* Se propune ca accesul pe piaja neamenajată să se facă în mod liber, cu respectarea regulilor de distanțare fizică. Utilizarea plajei se va face cu menţinerea unei distanţe de cel puţin 2 m între persoane în orice moment, cu excepția membrilor aceleiaşi familii.
* Se propune ca accesul persoanelor pe suprafețele de plaje amenajate cu şezlonguri să se realizeze doar cu asigurarea obligatorie de şezlonguri pentru fiecare dintre persoanele prezente, asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între şezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite şi cu respectarea normelor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, al ministrului sănătății şi al ministrului mediului, apelor şi pădurilor. Aceleaşi reguli de distanţare fizică se aplică şi pentru suprafaţa de 30% fără şezlonguri.
* Se propune ca activitatea în creşe, grădinițe şi after-school-uri, pe perioada vacanței de vară, să fie permisă numai cu respectarea condiţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării, al ministrului muncii şi protecției sociale şi al ministrului sănătății.