Continuă accidentele grave pe Splaiul Unirii din Capitală. O femeie în vârstă de 33 de ani a fost, ieri, la un pas să îşi piardă viaţa după ce a plonjat cu maşina în apă
Clipe de groază pentru o femeie care circula, ieri, pe Splaiul Unirii din Capitală, la ieşirea din Bucureşti spre Glina. Din motive încă necunoscute, tânăra de numai 33 de ani a căzut cu maşina pe care o conducea, de pe drum, drept în Dâmboviţa. Stăpână pe situaţie, deşi avea contuzii în urma impactului, şoferiţa a reuşit să se elibereze din autoturismul care începuse să fie „înghiţit“ de apa râului şi a chemat ajutor.
La faţa locului a ajuns imediat un echipaj SMURD care i-a acordat îngrijiri medicale, însă femeia a refuzat să meargă la spital pe motiv că se simte bine şi că poate să meargă acasă pe picioarele ei.
Două persoane au murit în aceeaşi zonă
În urmă cu şase luni, în aceeaşi zonă, la diferenţă de doar o zi, două persoane şi-au pierdut viaţa după ce au căzut cu maşinile în râu. Cei care ar fi trebuit să ia măsuri se acuzau reciproc fiindcă pe Splaiul Unirii, atât către sensul spre Bucureşti, cât şi pe sensul către Glina, sunt kilometri întregi unde malurile nu sunt asigurate în niciun fel. Ba că aparţine de Popeşti Leordeni, ba că de primăria de sector, ba că de Primăria Generală. În urma accidentelor, mai mulţi şoferi au protestat vizavi de indiferenţa autorităţilor care nu montează parapete de protecţie, ştiindu- se faptul că gardurile sunt furate de mulţi ani, iar malurile râului Dâmboviţa sunt un pericol pentru cei care circulă prin zonă.
Din loc în loc, câte un stâlpișor din fier forjat ne amintește că aici, cândva, malurile râului Dâmbovița au fost împrejmuite
Primăria a promis, dar nu a montat niciun parapet
În acea perioadă, la conducerea Primăriei Capitalei se afla Răzvan Sava, cel care a candidat la Primăria Sectorului 4, dar a fost învins de actualul edil, Daniel Băluţă. Acesta promitea, prin vocea consilierului său personal, Cristian Dragnea, că va investi 3.750.000 de lei în montarea limitatoarelor de viteză şi în securizarea ambelor maluri ale râului Dâmboviţa cu parapete de beton. Limitatoare sunt, dar rare, iar parapetele lipsesc cu desăvârşire. Vieţi pierdute şi familii distruse într-o clipită. De ani buni, gardurile de fier de pe malurile râului Dâmboviţa lipsesc, iar autorităţile dau nedumerite din umeri. Din loc în loc, câte un stâlpişor din fier forjat ne aminteşte că aici, cândva, malurile râului Dâmboviţa au fost împrejmuite, iar că hoţia nu se pedepseşte, chiar dacă oameni fără nicio vină plătesc aceste furturi cu propria lor viaţă.