Lionel Messi și-a ieșit din minți după ce a fost eliminat în timpul partidei Argentina - Chile (scor 2-0), de la Copa America, și a lansat acuzații grele.
Argentina s-a impus, sâmbătă, scor 2-0, în finala mică a Copei America, disputată contra reprezentativei din Chile. Lionel Messi a fost eliminat, în urma unei altercații avute cu Gary Medel, în minutul 37, și la final a refuzat să participe la ceremonia de premiere, pentru a-și ridica medalia de bronz. Messi a răbufnit: „Întotdeauna spun adevărul și sunt onest. Dacă aceste cuvinte afectează și nasc repercusiuni, nu e vina mea. Acum totul se termina dacă luam amândoi galben, dar eu plătesc pentru ce am zis înainte. De ce n-am vrut medalia? Pentru că noi nu trebuie să luăm parte la această corupție, ni s-a arătat doar lipsă de respect la această Copa América. Veniserăm aici pentru mai mult, dar ei ne-au interzis finala. Corupția, arbitrii nu le-au permis oamenilor să se bucure de fotbal. turneul este blindat pentru a învinge Brazilia, sper ca arbitrii să nu influențeze finala și să lase Peru să joace. Mi-e greu să cred.”, a spus Messi.