Mai puține călătorii gratuite pentru pensionari

Pensionarii primesc zilele acestea tichetele de călătorie cu 50% reducere. Foştii angajaţi CFR sunt revoltaţi.

Deoarece sistemul de transport tip card nu a putut fi pus în aplicare de la începutul acestui an, cei aproximativ 4, 5 milioane de pensionari aflaţi în evidenţa Casei de Pensii primesc legitimaţiile de călătorie, cu reducere de 50 la sută, în februarie, cu o lună întârziere.

"Eu primesc pensia în data de 15 ale lunii şi poştaşul mia adus deja cele şase cupoane pentru acest an. Stau în Giurgiu şi merg frecvent la Bu cureşti, la fiica mea, însă taloanele astea le pot folosi doar de trei ori, fiindcă sunt în valoare de 45 de lei, trei călătorii cu microbuzul până la Bucureşti", povesteşte o pensionară din Giurgiu.

Pe lângă întârzierea de o lună, a mai apărut o problemă. Din dorinţa de a economisi bani, Guvernul a redus printr-un act aprobat anul trecut numărul călătoriilor gratuite de care beneficiază pensionarii CFR, de la 24 la 6, pentru titulari, şi de la 12 la 6 pentru rudele acestora.

Peste 150.000 de pensionari CFR, fără facilităţi

Circa 158.000 de persoane au beneficiat, anul trecut, de acest sprijin. Şi salariaţii companiilor feroviare de stat beneficiază în acest an de un număr mai mic de călătorii gratuite, respectiv 6. Nemulţumiţi de această situaţie, pensionarii CFR, au ieşit ieri în stradă şi au protestat în faţa Ministerului Transporturilor. O delegaţie a pensionarilor a depus un memoriu la MT. Şansele de a li se rezolva doleanţele sunt însă minime. 4,5 milioane de pensionari aflaţi în evidenţele Casei de Pensii primesc legitimaţii de călătorie, cu 50% reducere