Lily Allen, sarcină anunţată în timpul nunţii

Lily Allen, sarcină anunţată în timpul nunţii

Cântăreaţa britanică şi iubitul ei, Sam Cooper, au schimbat jurăminte, sâmbătă, iar invitaţii la petrecere au avut parte de o surpriză: Lily Allen le-a spus că este însărcinată.

Lily Allen şi Sam Cooper s-au căsătorit, sâmbătă, în Gloucestershire, în cadrul unei ceremonii restrânse la care au luat parte în jur de o sută de membri ai familiei şi prieteni. Participanţii la nuntă au avut parte şi de o surpriză, cântăreaţa în vârstă de 26 de ani dezvăluind că este însărcinată. Sarcina a fost confirmată de către Delphine Manivet, creatoarea rochiei de mireasă pe care Allen a purtat-o.

"S-a putut chiar observa prin rochie o mică umflătură. Eu şi Lily credem că atunci când eşti însărcinată trebuie s-o arăţi, însă nu într-un mod ostentativ. Rochia pe care a purtat-o a fost perfectă pentru acest scop", a declarat Delphine Manivet.

Cântăreaţa s-a îmbrăcat într- o rochie cu mâneci lungi de dantelă şi a ţinut în mână un buchet de trandafiri crem, fiind aşteptată la ieşirea din biserică de o mulţime de fani care au ţinut morţiş să-i facă tradiţionalele urări, scrie revista "People".

Data nunţii, aflată din timp

Sam Copper a cerut-o în căsătorie pe solistă Crăciunul trecut, în timpul unei vacanţe romantice în Bali, iar cei doi şi-au dorit ca data nunţii să rămână un secret. Planul lor a fost dat însă peste cap de către unul dintre invitaţi, care le-a trimis jurnaliştilor britanici, în luna martie, invitaţia la nuntă.

Foarte dezamăgită de incident, Lily Allen şi-a calmat nervii printr-un mesaj pe Twitter: "Persoana care a dat presei invitaţia la nuntă este o nenorocită şi nu mai este invitată la nuntă. Ai puţin respect şi stai acasă!".

<iframe width="560" height="450" src="http://www.youtube.com/embed/fUYaosyR4bE" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News