Liliana Sbîrnea, senatoarea care a moștenit un Matiz. Ce avere are parlamentarul
- Maria Pană
- 15 februarie 2024, 08:55
Liliana Sbîrnea este unul dintre aleșii care are o bună parte din avere primită moștenire. La acest capitol se încadrează și o mașină, mai exact un Matiz pe care senatoarea l-a moștenit.
Liliana Sbîrnea are un teren agricol pe care l-a moștenit în 2017 de 35.200 de metri pătrați. Acesta se află în Buzău, comuna Bălăceanu. De asemenea, senatoarea a mai moștenit un alt teren de 2300 de metri pătrați.
De această dată vorbim despre un teren intravilan. Liliana Sbîrnea a mai primit o altă parcelă de teren, tot în Buzău, de această dată de 800 de metri pătrați. De asemenea ea a și cumpărat la Râmnicu Sărat un teren de 592 de metri pătrați.
Senatoarea are și un apartament în Râmnicu Sărat de 63 de metri pătrați pe care l-a cumpărat în 1991. De asemenea a moștenit o casă tot acolo, de 79 de metri pătrați.
Liliana Sbîrnea a moștenit mai multe case
Tot prin aceiași modalitate a mai primit și drepturi asupra unei alte case, din Buzău de această dată, cu o suprafață de 80 de metri pătrați. Tot în Buzău, aceasta a achiziționat o casă de 49 de metri pătrați și o alta de 26 de metri pătrați.
Senatoarea a mai moștenit și o mașină. Este vorba de un Matiz în posesia căruia a intrat în 2006. Aceasta mai are și un Volskwagen Golf, dar și o Mazda CX5. Nu se poate mândri totuși cu economiile.
Parlamentarul are în conturi 12.415 lei. Dar nu are datorii la bănci. Nici bijuterii sau colecții de arta nu are.
Acțiuni la Transelectrica și la Transgaz
Dar are acțiuni la Transelectrica în valoare de 5440 de lei. Și de asemenea mai are acțiuni și la Transgaz în valoare de 790 de lei. La capitolul venituri, aceasta a trecut indemnizația de senator care are o valoare de 132.351 de lei. Soțul său primește un salariu anual de 59171 de lei.
Senatoarea mai primește de la Asociația Agricola suma de 2836 de lei pentru cultivare produse agricole. Mai încasează de asemenea și bani pe dividende în valoare de 1112 lei, precum și suma de 5041 de lei de la Liceul Tehnologic Elina Matei Basarab. Tot de acolo încasează 7137 de lei și soțul ei.