LIGA NAUȚIUNILOR. România A SUPRAVIEȚUIT în Serbia. „Tricolorii” au plecat NEÎNVINȘI de la Belgrad, după ce au fost conduși de două ori

LIGA NAUȚIUNILOR. România A SUPRAVIEȚUIT în Serbia. „Tricolorii” au plecat NEÎNVINȘI de la Belgrad, după ce au fost conduși de două ori

România a remizat, scor 2-2, în partida cu reprezentativa Serbiei, disputată, luni, la Belgrad, în Grupa a 4-a din a 3-a serie valorică a Ligii Națiunilor.

România a încheiat la egalitate, 2-2, disputa cu Serbia, ce-a avut loc la Belgrad și a contat pentru Grupa a 4-a a seriei a 3-a a Ligii Națiunilor. Elevii lui Cosmin Contra au arătat mai bine decât la debutul cu Muntenegru (scor 0-0), au avut mai multe faze de poartă și au reușit să egaleze de două ori. Gazdele au deschis scorul în prima repriză, prin Aleksandar Mitrovici (26), naționala a egalat după ce Nicolae Stanciu a transformat un penalty în minutul 48. Sârbii au revenit în avantaj după ce același Aleksandar Mitrovici a reușit „dubla”, în minutul 63, apoi George Țucudean a stabilit scorul final în minutul 68. În cealaltă partidă a grupei, Muntenegru a trecut de Lituania, pe teren propriu, scor 2-0. După două etape din Liga Națiunilor, clasamentul arată astfel: 1. Muntenegru 4p, 2. Serbia 4p, 3. România 2p, 4 Lituania 0p.