Rapid Bucureşti şi Unirea Urziceni au deschis în această seară, în Giuleşti, seria întâlnirilor din Liga I în 2011. Meciul, care a fost al doilea al etapei (Oţelul Galaţi a învins la "masa verde" Pandurii Târgu Jiu), a contat pentru etapa a 19-a.
Rapid s-a impus, pe un teren acoperit de zăpadă, cu 1-0, singurul gol al meciului fiind marcat de Sabrin Sburlea, în finalul primei reprize. Giuleştenii au controlat partida, mai ales în partea secundă, după ce startul meciului le-a aparţinut oaspeţilor, care au irosit câteva bune ocazii de gol prin Raul Rusescu. Cele două formaţii au orientări opuse în clasamentul Ligii I. Dacă Unirea Urziceni, campioana României în urmă cu doar două sezoane, se zbate în lupta pentru evitarea retorgradării (locul 16), având mari probleme financiare şi de efectiv, după ce fuziunea cu Concordia Chiajna a eşuat, Rapid se bate la locurile fruntaşe. Oamenii lui Marius Şumudică sunt acum la 9 puncte distanţă de liderul Oţelul, fiind pe poziţia a treia în clasment.
Rapid este una dintre cele mai puternice echipe din România pe teren propriu, fiind una din cele trei formaţii neînvinse acasă în acest sezon, alături de Oţelul Galaţi şi FC Timişoara. De cealaltă parte, Unirea Urziceni nu a câştigat niciun meci în deplasare, reuşind doar trei remize în nouă meciuri. În partida tur, ialomiţenii au smuls o remiză, scor 0-0, cu formaţia din Giuleşti.
Rapid Bucureşti - Unirea Urziceni 1-0 A marcat: S. Sburlea (44)
Rapid: D. Coman - Candido Costa, Marcos Antonio, M. Constantin, Bozovici - M. Roman, Olberdam, Spadacio, S. Frunză - Herea, Sburlea. Antrenor: Marius Şumudică
Urziceni: Curcă - Homei, E. Nicu, Mera, Senin - Onicaş - Pădureţu, I. Apostol, Muzac, I. Iordache - Rusescu. Antrenor: Marian Pană
Arbitru: Radu Petrescu. Asistenţi: Andrei Constantinescu, Valentin Avram (toţi din Bucureşti).