Dumitru Dragomir i-a speriat pe cei de la RCS-Antena 1, spunând că alţii abia aşteaptă să preia drepturile TV. Tactica a dat roade.
Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a venit luni, în faţa Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal, cu o veste bună: Consorţiul RCSAntena 1 a acceptat să plătească necondiţionat suma de 34 de milioane de euro pentru drepturile TV - a doua rată a contractului semnat în primăvara anului trecut. „Cei de la Antena 1 şi RCS au trimis o adresă prin care spun că vor plăti rata de 34 de milioane de euro... Nu s-a discutat niciun moment despre micşorarea ratei.
Se va perpetua modalitatea de plată, adică jumătate de sumă acum, jumătate la iarnă. Aşa a fost şi în acest sezon”, ne-a declarat, ieri, Marin Condescu, preşedintele echipei Pandurii, care a participat la şedinţa de luni. „Vor plăti. Nu negociez nimic! La bani nu se umblă. Sunt sigur că pe 15 mai vom avea jumătate din sumă în cont. Ăsta va fi rezultatul”, ne-a declarat, ieri, şi Dumitru Dragomir. Corleone: „Scandalurile îi ajută pe cei de la Antenă” Boardul de conducere de la Antena 1 a încercat totuşi să propună renegocierea contractului, susţinând că i-a fost vândut un produs plin de scandaluri. „Consorţiul Antena 1-RCS sesizează faptul că evenimentele recente din fotbalul românesc nu fac obiectul contractului semnat anul trecut şi, mai mult, afectează reputaţia părţilor implicate”, se arată într-un comunicat RCS-Antena 1. Dumitru Dragomir crede, însă, că argumentul n-are forţă: „Scandalurile îi ajută pe cei de la Antenă pentru că le-au ridicat audienţa.
Ăsta nu este un motiv pentru a cere corectarea contractului. Fotbalul nostru din asta trăieşte, din scandaluri!”. Dragomir susţine că există trei firme, două din ţară şi una din străinătate, care aşteaptă o eventuală nouă licitaţie pentru drepturile TV. „Corleone” ţine la secret identitatea acestora, dar surse de pe piaţa media spun că e vorba doar de o cacealma, pentru că nimeni nu doreşte să cumpere un produs atât de slab şi atât de scump.
„Aş fi prea prost să spun cine stă la pândă. Ar putea fi o petardă”, a mai spus, şiret, Dragomir. El se pare că se foloseşte de această fantomă pentru a-i forţa pe deţinătorii drepturilor să respecte o înţelegere bănoasă pentru cluburi. Iar de bunăstarea acestora atârnă scaunul lui Dragomir. Preşedinţii din Liga I au votat în luna ianuarie a acestui an un salariu de fotbalist pentru Dragomir. În calitate de preşedinte al LPF, Mitică încasează lunar câte 15.000 de euro, singura lui misiune fiind aceea de a păstra neatins contractul drepturilor de televizare.