Liga Campionilor: ŢSKA Moscova - Real Madrid 1-1. Napoli - Chelsea 3-1

Real Madrid, formaţie de fotbal pregătită de portughezul Jose Mourinho, a remizat aseară în meciul contând pentru manșa-tur a „optimilor” Ligii Campionilor. La Moscova, golul din minutul 28 al lui Cristiano Ronaldo părea să fie decisiv. Rușii s-au salvat însă în prelungiri (Wernbloom). Tot ieri, Napoli a învins-o pe Chelsea Londra, cu scorul de 3-1.

În Rusia, Cristiano Ronaldo părea să fi transformat „returul” din Spania într-o formalitate, punctând în minutul 28 al partidei ȚSKA Moscova - Real Madrid. Numai că rușii au revenit în ultimul minut de joc, prin Wernbloom. La Moscova au fost -10 grade la ora meciului, jocul începând la ora 19.00. Arena "Lujniki" a fost umplută de cei aproape 80.000 de fani ruşi. „Este Realul perfect? Madrilenii au distrus adversar după adversar în acest sezon. Ce slăbiciuni au spaniolii?" se întreaba publicaţia "Soviet Sport", care susţinea că Ronaldo va fi foarte greu de neutralizat. „Alexei Berezuţki va pierde duelul cu Cristiano Ronaldo, deoarece nici nu se apropie de portughez în ceea ce priveşte viteza şi tehnica", precizau jurnaliştii ruşi.

Ruşii trăgeau speranţe de la statistică. În urmă cu două sezoane, în aceeaşi fază a competiţiei, ŢSKA a eliminat-o pe FC Sevilla, după ce a câştigat în Spania, cu 2-1, şi a remizat la Moscova, scor 1-1. În celălalt meci al serii, Napoli - o cvasi-debutantă în cupele europene în ultimii ani - a făcut legea în fața veteranilor de la Chelsea Londra și s-a impus cu 3-1. Peninsularii au prima șansă la calificarea în sferturile de finală. Oaspeții au deschis scorul în minutul 27, prin Juan Mata, după o eroare uriașă a defensivei italiene. Zece minute mai târziu, Ezequiel Lavezzi a egalat cu un șut splendid, de la 20 de metri, învingându-l pe excelentul Petr Cech, iar în prelungirile primei reprize, napoletanii au egalat prin urugayanul Edinson Cavani. Mai mult, după pauză, Lavezzi a mărit avantajul italienilor la două goluri, după o eroare a portarului Cech.