Învinşi aseară cu 3-1 de AS Roma chiar în Gruia, clujenii au fost eliminaţi din cupele europene.
CFR Cluj a pierdut aseară, în faţa italienilor de la AS Roma, scor 1-3, cu această înfrângere luând sfârşit călătoria „ceferiştilor“ ardeleni în Liga Campionilor la fotbal. În ultima etapă, pe 9 decembrie, campioana României va juca la Londra, cu Chelsea, un simplu meci de palmares.
După un debut extraordinar de sezon în cea mai importantă competiţie intercluburi din lume, victorie la Roma şi egal cu Chelsea, în Gruia, CFR s-a stins. AS Roma şi-a luat cu vârf şi îndesat revanşa după umilinţa de pe „Olimpico“, arătând la Cluj ca o mare echipă.
Ruptură între Iuliu Mureşan şi jucători
> La meci a venit şi Traian Băsescu. Înainte de intra pe stadion, preşedintele României a făcut o baie de mulţime şi a pronosticat: „Batem cu 1-0!“.
> Cu o oră şi jumătate înaintea partidei, antrenorii Luciano Spalletti şi Maurizio Trombetta s-au întâlnit pe gazon. Tehnicianul formaţiei româneşti l-a zărit primul pe conaţionalul său, s-a dus la acesta şi l-a îmbrăţişat, după care, preţ de un sfert de oră, au stat de vorbă plimbându-se pe teren.
> Fotbaliştii echipei CFR Cluj au refuzat să iasă ieri la obişnuita plimbare dinaintea meciului. Nu doar frigul i-a ţinut în camere pe băieţii lui Trombetta, ci şi starea de oboseală şi stresul acumulate în ultima vreme. Campionii n-au fost impresionaţi nici de vizita preşedintelui Iuliu Mureşan, care în ultima vreme a dat tot mai rar pe la echipă, spre dezamăgirea fotbaliştilor. „Nu mai e aproape de noi aşa cum o făcea odată“, ne-a mărturisit un „ceferist“.
SUPORTERI
Italienilor li s-a făcut rău la restaurant
Câteva sute de suporteri ai echipei AS Roma au făcut deplasarea la Cluj pentru meciul pe care favoriţii lor l-au susţinut aseară, în Liga Campionilor. Primii, cei cu statut de VIP, au sosit pe calea aerului încă de marţi, la puţine minute în urma formaţiei lui Luciano Spalletti.
Ajunşi la Cluj, aceştia au făcut scandal când au constatat că bagajele le-au fost rătăcite. După mai multe telefoane, misterul a fost dezlegat. Valizele şi genţile de voiaj ale fanilor fuseseră urcate la Roma în avionul echipei.
Pe drumul de la aeroport către hotel, suporterii vicecampioanei Italiei au făcut ochii mari când au dat cu ochii de blocurile gri. „Aceasta este una dintre moştenirile epocii comuniste. Vom ajunge în câteva minute în centru, unde veţi vedea o altă faţă a Clujului“, s-a scuzat ghidul român.
Batista, încântat de Cluj
În ciuda frigului pătrunzător, ieri-dimineaţă, unii dintre italieni au plecat la plimbare prin Cluj. În centrul oraşului, însoţită de Mircea Mihail, oficial al FRF, se plimba şi brigada de arbitri portughezi. „E un oraş superb“, ne-a mărturisit Lucilio Batista, „centralul“ jocului de aseară.
La doi paşi de arbitri, un grup de italieni se încălzea la vărzărie, o micuţă cârciumioară din centrul Clujului, unde specialitatea casei sunt preparatele din varză. La sfatul unui român care îi însoţea, fanii Romei au degustat celebra varză à la Cluj cu ciolan afumat. Avertizaţi să nu facă exces, italienii n-au ţinut cont. Au mâncat până li s-a făcut rău.
Corespondenţă din Cluj
CITIŢI ŞI: CFR Cluj - AS Roma 1-3 | Live