Lidia Buble, amintiri dragi! "Mergeam prin vecini ca să-i văd!”
- Lucian Ionescu
- 10 septembrie 2020, 20:34
Lidia Buble va fi prezentă pe scena festivalului Cerbul de Aur, iar acest eveniment i-a adus în memorie amintiri dragi.
În 2020 nu vom avea o ediţie tradiţională a festivalului Cerbul de Aur, dar TVR a pregătit un mega spectacol la aceeaşi calitate. E vorba despre "Cerbul de Aur 2020 #GENERAŢII", un show marca TVR, transmis duminică, 13 septembrie, de la ora 21:00, pe TVR 1.
„Cerbul de Aur 2020 #GENERAŢII" este un omagiu adus artiştilor care au făcut istorie la festival, dar şi evenimentului în sine şi deceniilor pe care le are în spate. Printre numeroşii artişti care vor urca pe scenă se numără şi cunoscuta Lidia Buble, o artistă care scoate hit după hit, melodiile sale fiind ascultate la toate radiourile.
„De Cerbul de Aur mă leagă multe amintiri din copilărie. Când eram mică, pentru că noi nu aveam acasă televizor, ca să urmăresc festivalul mergeam prin vecini, în special la Tanti Popa.
Îi băteam la uşă şi o rugam să ne lase să ne uităm. Urmăream fascinată artiştii, iar anul acesta pentru mine este o onoare să deschid festivalul. Voi cânta melodia Luminiţei Dobrescu, „Of, inimioară!”.
Piesa aceasta am mai cântat-o într-un concert, alături de Andra. Cred că mi se potriveşte şi mi-a plăcut de la prima audiţie. Deşi eram mică, două momente le-am ţinut minte de la Cerbul de Aur: melodiile interpretate de Luminiţa Dobrescu şi Corina Chiriac”, a povestit Lidia Buble.
„Iubesc muzica de la Cerbul de Aur şi mi se pare că rezonez bine cu muzica mai veche. De altfel, Laura Stoica este artista mea de suflet şi de aceea îi cânt piesele în toate concertele mele din ţară.”, a adăugat ea.
Chiar dacă artiştii au trecut printr-o perioadă grea din cauza crizei declanşate de pandemie, Lidia Buble spune cu optimism că a descoperit şi părţi bune la perioada de restricţie.
Astfel, a folosit acest timp ca să se ducă acasă, la părinţi, a stat prin studiouri la înregistrări şi a pregătit un album. Mai mult, s-a apucat si de studii.
„Mă gândesc foarte serios să lansez primul meu album în această toamnă. Am mai lucrat şi la piese pentru repertoriul internaţional. Mă bucur că piesa „La Luna” (N.r. Lidia Buble x Jay Maly x Costi - La Luna) are succes în America latină. Cam asta am făcut eu în pandemie.
M-am apucat şi de studii... studiez limba spaniolă, care îmi place foarte mult şi am învăţat să gătesc”, a mai spus interpreta.
Festivalul Cerbul de Aur de anul acesta a fost anulat din cauza pandemiei de COVID-19, însă spectacolul trebuie să continue.
Pe 13 septembrie, de la ora 21.00, la TVR 1, povestea noastră continuă cu un super show de televiziune. Cerbul de Aur 2020 #GENERAȚII va fi un spectacol cu totul unic, aşa cum promit artiştii care au participat la filmările pentru proiect, la sediul Televiziunii Române, în condiții de maximă siguranță.
Monica Anghel, Connect-R, Lidia Buble, Bella Santiago, Mircea Baniciu, Ana Baniciu, Raluka, Bodo, Andrei Tudor Band, Echoes, Claudia Andas, Roxen, DJ Project & Andia, Dora Gaitanovici sunt doar câţiva dintre artiştii pe care îi veţi putea vedea în ediţia specială.
Împreună au pregătit un program de televiziune strălucitor, în care atât tinerii cât și cei nostalgici vor avea ocazia să asculte muzica românească a tuturor generațiilor, potrivit Radio România Actualități.