Liderul Renew Europe, Dacian Cioloș, blochează dezvoltarea energiei nucleare din România

Politic, Partide, USR PLUS, Dacian Ciolos

Rezoluția privind Pactul ecologic european, cunoscută sub denumirea de Green Deal, a fost votată în ianuarie a acestui an. Înainte de a fi votată, însă, la această rezoluție au fost depuse mai multe amendamente, inclusiv cel privind energia nucleară, unde România avea un interes direct să fie susținut.

Amendamentul prevedea ca energia nucleară poate juca un rol pentru îndeplinirea obiectivelor climatice, deoarece nu emite gaze cu efect de seră. Textul amendamentului îndemna Comisia Europeană să ”ia în considerare rolul indispensabil al energiei nucleare ca soluție pentru reducerea emisiiilor de disoxid de carbon atunci când pregătește legislația secundară în cadrul de facilitare a investițiilor sustenabile”.

Propunerea ar fi permis dezvoltarea energiei nucleare în statele membre, inclusiv în România.

Nu a fost să fie, deoarece amendamentul a fost blocat de către parlamentarii Renew Europe, care au votat împotriva dezvoltării proiectelor de energie nucleară.

Renew Europe, condusă de Dacian Cioloș

De notat că liderul grupului Renew Europe din Parlamentul European este nimeni altul decât europarlamentarul Dacian Cioloș. Deși amendamentul privind energia nucleară ar fi ajutat România, fostul prim-minsitru a votat solidar împotriva țării sale, alături de grupul Renew Europe. Asta chiar dacă europarlamentarii PNL au votat in corpore pentru.

Această poziție a lui Dacian Cioloș nu este una singulară, actualul copreședinte al USR- PLUS, votând în mai multe rânduri împotriva unor amendamente care ar fi fost în interesul României. De notat că o astfel de poziție, în adversitate cu interesele României, vine în contradicție cu postul de prim-ministru pe care îl vizează liderul PLUS după alegerile parlamentare.

Energia nucleară, obiectul parteneriatului cu SUA

Poziția liderului Renew Europe și a copreședintelui USR-PLUS vine în contradicție și cu Acordul dintre România și Statele Unite pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. La începutul lunii ocotmbrie, România a parafat Acordul cu SUA în domeniul nuclear, dublat de un memorandum de finanțare a investiției de la Cernavodă.

De menționat, de asemenea, faptul că Franța, cea care potrivit media europene controlează grupul Renew Erurope, dezvoltă ea însăși tehnologie nucleară. Este posibil, deci, ca amendamentul blocat de liderul Renew Europe, Dacian Cioloș, să fie parte a unui lobby francez. Care, în cazul României, nu a funcționat.