Liderul legionarilor români, simpatizant al lui Băsescu

Liderul legionarilor români, simpatizant al lui Băsescu

La sfârşitul anilor '30, Mişcarea Legionară avea peste 200.000 de membri. Astăzi sunt doar 100, uniţi printr-un legământ identic cu cel practicat în perioada interbelică. Într-o clădire cu etaj de pe Calea Griviţei găsim sediul "Legiunii Arhanghelul Mihail" şi, la câteva case depărtare, locuinţa lui Şerban Suru, conducătorul de astăzi al uneia dintre cele mai controversate mişcări politice din istoria României. Un om convins că legionarii pot schimba ceva într-un stat în care "dacă sunt cinci parlamentari care nu sunt milionari în valută, e mult".

Strada Iacob Negruzzi, numărul 16. O casă veche din cărămidă, ale cărei singure semne ale mileniului trei sunt geamurile de termopan şi soneria de la o poartă greoaie din fier. O poarta ascunsă sub o iederă care pare hotărâtă să "înghită" întrega locuinţă a liderului legionarilor de astăzi, Şerban Suru. Un bărbat de 49 de ani, fizician de profesie, fost UTC-ist cu forţa.

Contractul între conducători şi votanţi

În urma cu câţiva ani, mişcarea condusă de Şerban Suru a propus introducerea unor articole noi în Constituţia României. Potrivit legionarilor de astăzi, între cetăţeni şi aleşi ar trebui să existe un contract asemănător unuia de afaceri, încheiat la notariat, prin care aleşii ar trebui să răspundă penal în cazul neîndeplinirii promisiunilor din campania electorală.

"Ne trebuiau 500.000 de semnături numai pentru ca propunerea noastră să ajungă în Parlament. Nu este posibil să strângi aceste semnături în timpul stabilit de lege", spune Suru, care consideră că "defectele democraţiei sunt îngrozitoare". Viitorul Miscării Legionare, în mâinile tinerilor

Legământul legionar se desfăşoară şi astăzi după ritualul din renumita "Cărticică a şefului de cuib". "Suntem doar o sută de membri uniţi prin legământul legionar. Avem însă mii de simpatizanţi, majoritatea tineri", povesteşte cel care se află de opt ani în fruntea Legiunii Arhanghelul Mihail.

Legionarismul în presă

Şerban Suru este directorul revistei "Obiectiv Legionar". Pe lângă aceasta, alte publicaţii legionare cu apariţie regulată sunt "Cuvântul Legionar" şi "Permanenţe". Revista "Cuvântul Legionar" este condusă de Nicanor Florea Codreanu, nepot al celui care, în 1927, a pus bazele Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu. La "Permanenţe" scrie Mircea Nicolau, un fost membru al Poliţiei Legionare, ajuns la vârsta de 94 de ani.

Lege criminală, "pupincurism la adresa comunităţii evreieşti"

"Propaganda de tip fascist se condamnă prin legea 107/2006, o lege criminală", spune revoltat Şerban Suru, care vede în această lege o dovadă clară a "pupincurismului autorităţilor faţă de comunitatea evreiască din România" şi o încălcare gravă a libertăţii de expresie.

"Dreptul la opinie este dreptul la fericire", crede Suru, un fost profesor de fizică ajuns la vârsta de 49 de ani.

Iosif Constantin Drăgan şi mişcarea legionară

Decedat în urmă cu o lună, omul de afaceri Iosif Constantin Drăgan (91 de ani) era considerat unul dintre reprezentanţii de seamă ai Mişcării Legionare.

Şerban Suru povesteşte că, în 1940, legionarii au trimis o sută de profesori în Italia lui Mussolini, pentru a ajuta la acomodarea tinerilor români de acolo. Impresionat de acest gest, Drăgan ar fi devenit un simpatizant al grupării legionare. "Drăgan nu a fost însă niciodată mai mult decât un simpatizant al Gărzii de Fier. În Italia, a scris unele articole în care a încercat o comparaţie între fascism şi legionarism şi de aceea a fost considerat, în unele cercuri, drept legionar". "Nu există un legionar condamnat pentru moartea unui evreu"

În manualele de istorie, perioada legionară este prezentată drept unul dintre cele mai negre episoade din istoria României. "Niciodată istoria nu poate fi pusă pe tapet, pentru că ar deranja pe foarte mulţi", crede Suru, pentru care legionarismul este singura ideologie de provenienţă autohtonă.

"Dictatura lui Carol al II-lea a fost cea a unui criminal. Între 1930 şi 1940, circa 1.500 de legionari au fost executaţi fără judecată. În 1939, Carol dăduse ordin ca cel puţin trei legionari din fiecare judeţ să fie executaţi. Alţi 17-18.000 de legionari au fost arestaţi". În Dicţionarul Explicativ Român, legionarismul este socotit drept o doctrină cu puternic caracter xenofob.

Totuşi, "nu există în istoria României un legionar condamnat pentru moartea unui evreu", spune Suru, care prezintă o altă versiune a celebrei "rebeliuni legionare" din 21-23 ianuarie 1941, momentul în care Ion Antonescu a înlăturat de la putere membrii Gărzii de Fier. "Rebeliunea legionară a fost în Bucureşti, în rest nu s-a tras. 800 de trecători, majoritatea legionari civili, au fost împuşcaţi. Generalul Coroamă, membru al grupării legionare, a primit ordin de la Antonescu să deschidă focul, dar a refuzat imediat, scuzându-se simplu "Eu nu trag în tineretul ţării"".

În urma Rebeliunii, legionarii au fost socotiţi vinovaţi pentru moartea a 121 de evrei, care, potrivit lui Suru, au fost victimele unui complot pus la cale de o grupare rivală de evrei, opusă mişcării sioniste. "2.500 de evrei au plecat în Palestina în timpul Statului Naţional Legionar. Acuzaţiile lui Matatias Carp, potrivit cărora antisemitismul românesc a fost unul groaznic, sunt total nefondate".

Şerban Suru despre: Ion Iliescu: "Un nenorocit de KGB-ist şi de comunist. La Moscova, s-a specializat în dezinformare". Traian Băsescu: "Îl simpatizez pentru că îl urăsc atâţia politicieni. Un om calculat, care a împrumutat din cariera de comandant de navă răbdarea, foarte importantă în politică".

Adrian Năstase: "O bombonică manevrată de Securitate". Corneliu Vadim Tudor: "Un om care nu ştie pe ce lume trăieşte, un nostalgic al comunismului". Mircea Geoană: "Băiatul unui general de Securitate, un om care nu ştie în ce a picat şi care ar fi putut avea idei de dreapta" Theodor Stolojan: "Nu prea ştie bine ce vrea. Un om împiedicat de conjunctură şi de propriul trecut". Gigi Becali: "Are o mare doză de sinceritate spontană. Nu este un om cult politic şi, din cauza asta, nu ştie la ce să se aştepte atât din partea duşmanilor, cât şi din cea a prietenilor".

Ne puteți urmări și pe Google News