Certificatul verde digital nu va ține locul unui pașaport și nu va garanta celui care îl deține dreptul la liberă circulație în statele Uniunii Europene.
Certificatul verde digital propus de Comisia Europeană pentru a facilita circulația pe teritoriul UE nu va fi un pașaport. Acest document a fost propus în luna martie, pentru a facilita deplasările în contextul pandemiei de COVID-19. Acest lucru a fost stabilit printr-un act semnat de reprezentanții celor 27 de state comunitare. Țările Uniunii Europene au adoptat o poziție comună care va permite începerea negocierilor în Parlamentul European cu privire la certificat. Acest lucru e necesar pentru ca documentul să poată fi utilizat începând cu această vară, după cum își doresc oficialii de la Bruxelles.
Conform acordului semnat de reprezentanții celor 27 de state membre UE, certificatul verde digital nu va fi un pașaport. Astfel, documentul nu va permite automat cetățenilor să-și recapete libertatea de mișcare în zona comunitară și nici nu va restricționa acest drept.
Mai exact, conform acordului semnat, „pentru a evidenţia principiul nediscriminării, în special faţă de persoanele nevaccinate, partea operativă a reglementării principale prevede explicit că deţinerea unui certificat verde digital nu este o condiţie prealabilă pentru a exercita dreptul la libera circulaţie”.
Documentul va fi adoptat în regim de urgență
Pentru a grăbi apariția certificatului verde digital, la nivel european, Parlamentul European (PE) a stabilit că adoptarea lui se va face într-o procedură de urgență. Acest lucru va permite ca documentul să fie disponibil începând cu luna iunie.
Potrivit propunerii CE, certificatul verde digital va putea fi obținut gratuit de cei interesați să călătorească în UE. Acesta va fi disponibil în format digital (pe telefon) sau pe hârtie. Prin intermediul certificatului, deținătorul va putea demonstra că a fost vaccinat împotriva COVID-19, a primit un rezultat negativ la un test relevant de depistare a infecției cu SARS-CoV-2 ori s-a vindecat de COVID-19.
Ce facilități oferă certificatul verde digital
Certificatul verde digital va facilita libera circulație în UE, dar nu va fi o condiție obligatorie pentru exercitarea acestui drept fundamental comunitar. Astfel, vor putea călători și cei care nu s-au vaccinat și care nu dețin acest document.
Cu alte cuvinte, certificatul nu va fi un document discriminatoriu, ci unul care va atesta că o persoană este sănătoasă. Pe lângă informații esențiale necesare, precum numele și data nașterii titularului, data emiterii, informații relevante cu privire la vaccin/ test/ vindecare ori identificator unic, aceste certificate vor conține și un cod QR, care are scopul de a garanta securitatea și autenticitatea documentului.
Certificatul verde digital va fi emis de către autoritățile din fiecare țară UE și va contribui, potrivit CE, la asigurarea faptului că restricțiile în vigoare în prezent pot fi ridicate în mod coordonat.