Liderii UDMR și PCM refuză să partice la manifestațiile de Ziua Națională organizate în Covasna

Liderii UDMR și PCM refuză să partice la manifestațiile de Ziua Națională organizate în Covasna

Liderii UDMR şi ai Partidului Civic Maghiar (PCM) Covasna au refuzat public invitaţia de a participa la manifestările organizate cu prilejul Zilei Naţionale a României, pe care au primit-o miercuri de la reprezentanţii comunităţii româneşti, potrivit Agerpres.

Liderul UDMR Covasna, Tamas Sandor, care este şi preşedintele Consiliului Judeţean, a declarat că nu va putea participa la acest eveniment fără a vorbi despre semnificaţia zilei de 1 Decembrie 1918 pentru comunitatea maghiară şi fără a invoca promisiunile făcute în Declaraţia de la Alba Iulia, în ce priveşte drepturilor minorităţilor naţionale. 

"Am mai fost invitat şi în alţi ani, dar dacă vin vorbesc, iar dacă vorbesc o să spun ceva ce cred că mulţi nu ar vrea să audă (...) Dar, nu mai mult decât ce s-a promis în 1918, citind de acolo şi, bineînţeles, aducând în prezent acele doleanţe ale noastre promise acum aproape o sută de ani (...) Noi respectăm ziua naţională (...) dar aşteptăm din partea majorităţii să înţeleagă că pentru noi nu e o zi de sărbătoare. Asta nu înseamnă că nu vă respectăm, dar încercaţi să înţelegeţi această sensibilitate", a spusTamas Sandor, răspunzând invitaţiei lansate de consiliera PSD, Florentina Teacă. 

Consilierul PNL Ion Deaconu l-a invitat personal pe preşedintele PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef la manifestările ce vor fi organizate pe 1 Decembrie la Sfântu Gheorghe, invocând campania "Invită-ţi un prieten de etnie maghiară să sărbătorim împreună Ziua Naţională", iniţiată de cotidianul local "Mesagerul de Covasna", însă a fost refuzat. 

"Pentru mine Ziua Naţională este zi de doliu, nu pot accepta (...), dar oricând altădată ne putem întâlni la o cafea, la o şampanie", a afirmat Kulcsar Terza Jozsef. 

Discuţiile au fost purtate în plenul şedinţei Consiliului Judeţean Covasna, în care s-a aprobat alocarea sumei de 25.000 de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României.