Antonescu şi Ponta au anunţat alianţa la Iaşi

Antonescu şi Ponta au anunţat alianţa la Iaşi

Liderii opoziţiei Crin Antonescu şi Victor Ponta au anunţat, astăzi, la Iaşi, de Ziua Unirii, alianţa dintre PNL - PC şi PSD, cel puţin până în 2016.

"Aici, în acest loc special al istoriei, culturii, în această zi specială trebuie să spun în numele PNL că suntem deciși să purcedem la un act politic major. Am consultat în săptămânile din urmă oamenii din teritoriu şi cu o largă majoritate ideea că PNL a încercat în toată istoria sa să servească binele public trebuie să facă acest pas, s-a degajat", a spus Antonescu într-o conferinţă de presă în susținută alături de Victor Ponta. "Este locul potrivit şi sunt oamenii potriviţi ca să anunţăm această alianţă", a spus preşedintele PSD. Atât PSD, cât şi PNL au convocat Consiliul Naţional, respectiv Delegaţia Permanentă pentru a-şi da acordul pentru alianţă pe 5 februarie. De asemenea, Antonescu a anunţat că alianţa dintre PNL - PC şi PSD se va forma pe principiul parităţii, cele două formaţiuni care intră în parteneriat beneficiind de egalitate, inclusiv pe listele pentru alegeri. Întrebat de ce la conferinţa de presă la care este anunţată alianţa ACD-PSD nu este prezent şi preşedintele PC Daniel Constantin, Antonescu a răspuns că reprezentanţii PC sunt de acord cu ce se discută. "Colegii conservatori sunt de acord cu ceea ce s-a discutat aici, doar că am decis ca această conferință oficială să se facă doar cu liderii celor două partide mai mari. În momentul în care alianța se va încheia oficial, toate cele trei partide vor fi reprezentate", a spus Antonescu. Antonescu: Negocierea cotei unice, o diversiune a presei În ceea ce priveşte cota unică, la care liberalii ar putea renunţa în schimbul parităţii pe liste comune în alegeri cu PSD, Antonescu a răspuns evaziv. "Nu e vorba de a negocia eu sau Victor Ponta cota unică, ar fi prea puțin, noi avem de discutat un întreg program economic, iar oamenii calificați se vor ocupa de asta. Declarațiile mele au fost de mai multe ori răstălmăcite, una dintre situațiile când nu am fost înțeles corect a fost atunci când s-a discutat despre impozitul progresiv sau cota unică. Nimeni nu se va crampona de una sau de alta. Una dintre numeroasele diversiuni care au avut loc în presă a fost aceea că mi s-a atribuit mie intenția de a negocia cota unică. Nimeni dintre noi nu e analfabet politic să negocieze aceste chestiuni. Programul economic va fi făcut de noi pornind de la realitate, aceea că avem nevoie de o economie care să fie pusă în mișcare și să păstreze echilibrul național", a declarat Crin Antonescu. Liderii PSD şi PNL, prinşi în aceeaşi horă Cei doi lideri ai opoziţiei au fost prezenţi, astăzi,  la ceremoniile de Ziua Unirii. Tot aici, preşedintele Traian Băsescu a fost huiduit de ieşenii veniţi în Piaţa Unirii pentru a asista la festivităţi. "Oamenii au arătat ce cred cu adevărat despre domnul Băsescu. Asta cred românii despre el, asta crede poporul", a comentat Victor Ponta huidulielile la adresa preşedintelui. "Nişte oameni şi-au strigat nemulţumirile. E firesc să se întâmple asta. Oamenii au dreptul să-şi spună păsurile. Ei sunt disperaţi, batjocoriţi şi sunt trataţi drept paraziţi", a declarat la rândul său Crin Antonescu. Şeful statului nu a mai făcut pe jos drumul din centru spre Biserica Trei Ierarhi, cum se întâmpla în ceilalţi ani. Imediat după discurs s-a retras în incinta Hotelului Traian, fără să participe nici la tradiţionala horă. În acest timp, Victor Ponta şi Crin Antonescu s-au prins într-o horă improvizată în jurul statuii lui Alexandru Ioan Cuza din centrul Iaşiului.